Acasă Actualitate Noile reguli pentru deschiderea şcolilor, anunţate de miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei

Noile reguli pentru deschiderea şcolilor, anunţate de miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei

DISTRIBUIȚI

Miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei anunţă noile reguli pentru deschiderea şcolilor. Ordinul comun de ministru este în stadiul de document în lucru şi prevede mai multe măsuri, printre care şi asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de măşti şi materiale de protecţie pentru elevi/studenţi/personal de către şcoală.
Cele mai importante măsuri:
Distanţa între elevi rămâne cea de minimum 1 metru, sau maximum posibilă, acolo unde acel metru nu se poate realiza.
Şcoala trebuie să asigure permanent un stoc de rezervă de măşti şi materiale de protecţie pentru elevi/studenţi/personal.
Elevii şi copiii de grădiniţă cu probleme grave de sănătate, certificate medical, cu vârsta sub 12 ani (vârsta de la care pot fi vaccinaţi) pot fi scutiţi de şcoală cu prezenţă fizică. La fel şi cei cu vârsta mai mare de 12 ani, dacă sunt imunodeprimaţi. Pentru aceştia, unităţile de învăţământ nu mai sunt obligate să asigure şcoală online, ci ordinul prevede următorul lucru: „conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional”.
A fost eliminată prevederea prin care personalul didactic aflat în grupe de risc putea desfăşura activităţi didactice în sistem online, în baza unei adeverinţe emise de medicul de medicina muncii sau de medicul curant.
În ce condiţii va începe şcoala
Pentru noul an şcolar, sunt prevăzute două scenarii.
Primul scenariu prevede participarea zilnică a tuturor antepreşcolarilor / preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.
Scenariul al doilea prevede: Participarea zilnică cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ a tuturor antepreşcolarilor / preşcolarilor şi elevilor din învăţământul special, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
Dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori, până la instituirea stării de carantină la nivelul localităţii. Participarea zilnică, în sistem online a tuturor elevilor. Dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori, până la instituirea stării de carantină la nivelul localităţii.

2 COMENTARII

  1. CLASA POLITICA SI GUVERNANTII nu mai au credibilitate in ROMANIA……………FAPTELE LOR SUNT CRIMINALE……………………fata de poporul roman……….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.