
O echipă de medici români și italieni a operat pe cord cu succes nouă copii săptămâna aceasta la Spitalul "Marie Curie", potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăți. Toate operațiile au decurs cu bine, fără evenimente deosebite, iar în prezent copiii sunt într-o stare favorabilă și se află deja în salon, în secția de cardiologie, în grija specialiștilor italieni și români. Cinci medici și opt asistenți români participanți la programul de dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice împreună cu specialiști italieni — cinci medici și patru asistenți medicali — au efectuat operațiile de luni până vineri într-o nouă misiune la Spitalul de Copii "Marie Curie". Cu vârste cuprinse între 6 luni și 15 ani, cei nouă copii aveau diferite malformații congenitale cardiace. Această misiune medicală s-a realizat cu sprijinul Asociației Inima Copiilor. De duminică până miercurea viitoare doi dintre cei cinci medici italieni au început o nouă misiune medicală de operații pe cord la copii, de data aceasta la Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M.Georgescu" Iași. În această perioadă specialiștii italieni vor efectua mai multe operații copiilor cu diverse malformații cardiace.
Activitatea chirurgicală de la Spitalul de Copii "Marie Curie" și Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M.Georgescu" Iași va continua cu misiuni medicale periodice și va deveni tot mai susținută, urmând a deveni complet funcțională cu specialiștii din România formați în cadrul programului. În perioada imediat următoare încă trei medici români și patru asistente medicale vor fi trimiși spre formare în Italia în cadrul programului de dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice inițiat de Ministerul Sănătății în colaborare cu clinica San Donato și Fundația Bambini Cardiopatici nel Mondo.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















