Parchetul instanței supreme a dispus neînceperea urmăririi penale față de președinta Camerei Deputaților, Roberta Anastase, și secretarul Camerei, Sever Voinescu Cotoi, apreciind că nu a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală sub aspectul lipsei cvorumului la ședința pe legea pensiilor. Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, la data de 12 iulie 2011, neînceperea urmăririi penale față de: Roberta Alma Anastase – deputat, președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României, Sever Voinescu Cotoi – deputat, secretar al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual, uz de fals și fals în declarații, respectiv complicitate la aceste infracțiuni. „Din analiza materialui administrat în cauză a rezultat că nu a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală sub aspectul lipsei cvorumului de ședință, deoarece Regulamentul Camerei Deputaților prevede procedura de urmat pe parcursul desfășurării activității de legiferare, dar și remediile situațiilor în care parlamentarii contestă respectarea acestor proceduri“, subliniază sursa citată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















