Home Actualitate O juristă de la Apele Române a semnat în fals la instanță...

O juristă de la Apele Române a semnat în fals la instanță că un angajat e urmărit penal

DISTRIBUIŢI

V-am prezentat în multe articole acțiunile disciplinare pe care unii șefi din Apele Române le inițiază împotriva angajaților care sătui de abuzurile și hoțiile lor le dezvăluie Ministerului Mediului sau Guvernului prin memorii care sunt direcționate spre „competentă soluționare” chiar către ANAR unde urmează răzbunările.
Astăzi vă prezentăm cum i s-a intentat o nouă acțiune disciplinară unui angajat al ABA Olt pentru că ar fi sunat-o pe jurista instituției „pe telefonul personal”, amenințând-o că îi „va face dosar penal și referat la Ministru pentru că prin întâmpinarea depusă în Dosarul nr.1716/90/2016, având ca obiect anulare Decizie de sancționare nr. 45/04,05,2016, la apărările menționate a fost menționat faptul că s-a dispus începerea urmăririi penale „In REM” pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu privire la un control efectuat”, „conform sesizării acesteia.
Despre jurista cu pricina de la ABA Olt, Grecu Ionela, v-am relatat AICI unde am arătat cum aceasta a avizat contractele întocmite în fals de către directorul Stoenescu, acum demis.
Verificând în întâmpinarea cu pricina constatăm că duduia nu a menționat că s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, ci a menționat la punctul 35 din OPIS că depune „ordonanța de începere a urmăririi penale pentru Răboacă Ilie, Bălașa David Florin și Băviță Daniel”, document care nu există, procurorul emițând doar o ordonanță de începere a urmăririi penale in rem. Cum duduia e juristă, cu siguranță face diferența între începerea urmăririi penale in rem, care coincide cu înregistrarea plângerii sau denunțului și începerea urmăririi in personam care în acest caz nu a avut loc. Așa că dacă angajatul Ilie Răboacă a sunat-o, a făcut-o pe bună dreptate. Dosarul în care s-a depus întâmpinarea este cererea lui Ilie Răboacă de anulare a deciziei de sancționare a ABA Olt din 4 mai 2016. Întâmpinarea ABA Olt este semnată și de directorul Stoenescu dar pe el îl bănuim că nu face diferența între diferite noțiuni, fiind ocupat cu furtișagurile și falsurile din instituție.
Răboacă a fost sancționat disciplinar pentru că, într-un proces civil de calomnie între Ziarul de Vâlcea și Cieh Soda România, fostă Uzinele Sodice Govora, jurnaliștii au depus documente în apărarea lor provenite de la ABA Olt. Cieh Soda România a anunțat printr-o adresă oficială ABA Olt despre depunerea documentelor iar Stoenescu a instituit o comisie de disciplină care a constatat că Răboacă a dat documentele la Ziarul de Vâlcea, pe baza declarațiilor date de doi subalterni ai lui Răboacă care au spus că ei cred că Răboacă a dat documentele. Degeaba a negat Răboacă, demonstrând că acele documente din 2012 și până în 2016 s-au plimbat pe la biroul juridic, secretariat și birourile directorilor și că oricine le putea da jurnaliștilor, că nu a fost luat în seamă și a fost sancționat disciplinar dar nu înainte ca Stoenescu să scrie cu mânuța lui pe raportul comisiei de disciplină că Răboacă e urmărit penal pentru abuz în serviciu, fapt nereal. Din comisia de disciplină a făcut parte inclusiv jurista Popescu Dana care a avut personal acces permanent la respectivele documente, reprezentând în instanță ABA Olt în majoritatea proceselor instituției cu Cieh Soda România. Menționăm că din cele 36 de procese între ABA și Cieh, toate au fost câștigate de firma privată.
Surprinzător este că membrii comisiei de disciplină nici măcar nu au mimat legalitatea, nederanjând vreun alt angajat de la celelalte departamente care avuseseră acces la documente. Ilie Răboacă pe lângă contestația de la Tribunal depune și plângere penală împotriva membrilor comisiei pentru abuz în serviciu.
Probabil speriați că vor pierde procesul cu Răboacă au încercat să influențeze judecătorul menționând în mod nereal, sub semnătură, că Răboacă e urmărit penal pentru abuz în serviciu.
Acum o nouă comisie de cercetare disciplinară îl așteaptă pe Răboacă pentru că a amenințat-o pe juristă că îi face plângere penală deși, cel mai probabil nu era o amenințare, ci o promisiune.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.