Acasă Actualitate Ofițer de poliție judecat pentru că a omorât un om în sediul...

Ofițer de poliție judecat pentru că a omorât un om în sediul poliției

DISTRIBUIȚI

Procurori ai  Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DISAGĂ DANIEL-ION sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 9 august 2014,  în jurul orei 17.30, în timp ce se afla în Biroul de investigaţii criminale din sediul Poliţiei oraşului Gătaia, inculpatul Disagă Daniel-Ion, ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Timiş, i-a aplicat victimei I. G., aflată sub influenţa alcoolului, o lovitură de pumn în zona bărbiei, lovitură în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi a căzut apoi pe podea, iar în cădere s-a lovit cu capul de mobilierul din zonă precum şi de parchetul laminat de pe jos, suferind în acest mod un traumatism cranio-cerebral închis, soldat cu hemoragie cerebrală, leziuni traumatice ce au condus apoi în scurt timp la decesul acesteia.              

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş.„ anunță Ministerul Public într-un comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.