
Presiunile asupra poziției Olandei complet nejustificată care ține România și Bulgaria la ușa spațiul Schengen încep să dea rezultate. Mai nou, oficialii olandezi au început să avanseze și termene pentru a-și acordul în privința aderării celor două state. Totuși, pentru ca acest lucru să se realizeze, olandezii condiționează acest aspect de raportul CE pe evoluția justiției din cele două țări care va fi publicat în vara lui 2012. La fel, aderarea se va face numai pe anumite categorii de frontieră.„Olanda va accepta, în septembrie, aderarea în etape a Bulgariei și României la Schengen dacă cele două țări primesc rapoarte pozitive în vară, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare”, a declarat ieri, într-o conferință de presă, ambasadorul olandez la Sofia, Karel Van Kesteren. El a amintit că Olanda a pus condiția existenței a două rapoarte pozitive pe justiție înainte de a sprijini aderarea celor două țări cu frontierele aeriene și maritime.
Raportul CE pe justiție, crucial
Diplomatul l-a citat pe premierul olandez Mark Rutte, care a calificat raportul interimar pentru Bulgaria, prezentat în februarie, drept „mai mult sau mai puțin pozitiv” și a adăugat că speră ca și raportul din vară să fie și el tot pozitiv. „Totul se află în mâinile voastre. Sper că veți face tot posibilul să atingeți acest obiectiv”, a spus Van Kesteren. El a precizat că este vorba de o aderare doar cu frontierele maritime și aeriene, în timp ce problema frontierelor terestre urmează să fie discutată ulterior. Diplomat olandez și-a exprimat speranța că în următoarele luni Bulgaria va înregistra progrese în două domenii: confiscarea averilor ilicite și transparența activității Consiliului Suprem al Magistraturii. Van Kesteren a negat afirmațiile potrivit cărora aderarea Bulgariei și României la Schengen este blocată de un singur partid de extrema dreaptă. Potrivit acestuia, întregul spectru politic din Olanda și-a exprimat îngrijorarea în ceea ce privește gradul de pregătire a celor două țări. El a repetat declarația premierului Mark Rutte care a spus că guvernul lui nu se opune aderării celor două țări, ci pur și simplu vrea garanții absolute că acestea respectă criteriile. Precizarea survine în contextul unor acuzații potrivit cărora Partidul Libertății (PVV, extremă dreapta) al lui Geert Wilders ar fi exercitat presiuni asupra Guvernului, pentru a se opune aspirațiilor Bulgariei și României. România și Buglaria urmau să adere la Schengen în primăvara lui 2011, dar aderarea lor a fost blocată de țări ca Franța, Germania, Olanda și Finlanda, care și-au exprimat pe rând îngrijorarea că unele probleme cu privire la crima organizată și corupție ar putea afecta siguranța spațiului Schengen. Totodată, atât Bulgaria, cât și România, au fost plasate sub MCV în domeniul justiției și afacerilor interne, în urma percepției unor probleme în modul de gestionare a corupției și crimei organizate.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















