Mai multe organizații neguvernamentale se opun vehement inițiativei ANRM de modificare a legii minelor, măsuri ce prevăd ca aprobarea licențelor miniere poate fi de competența exclusivă a unei agenții guvernamentale, precum Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM). "Mai exact, modificarea adusă prin ordonanță prevede ca licențele de explorare și licențele de exploatare a resurselor minerale utile, altele decât metalele radioactive și cărbuni, vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial a ordinului președintelui ANRM", arată un comunicat al Fundației Soros. Membrii acesteia susțin că, în privința simplificării procedurilor de aprobare a licențelor de concesiune pentru exploatare, "nu este câtuși de puțin cazul ca aceasta să fie introdusă printr-o ordonanță de urgență, întrucât o simplificare nu are caracterul unei situații extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată", se arată în materialul Fundației.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















