
Menajera soților Remeș, Elisabeta Koros, a fost audiată, ieri, de judecătorii instanței supreme, femeia povestind magistraților că fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureșan, și denunțătorul Gheorghe Ciorbă au adus la casa acestora „cârnați, carne și un balon cu țuică“. Martora a declarat că în ziua cu pricina, când au fost livrate consumabilele, ea a fost anunțată de primirea acestora de către „doamna Remeș“. Apoi și-a făcut apariția „domnul Mureșan care era însoțit de o persoană, despre care am aflat ulterior că este domnul Ciorbă. Domnul Mureșan mi-a cerut să deschid poarta ca să poată intra în curte cu mașina pentru a nu fi văzuți din stradă. Eu am deschis poarta și m-am dus în casă să deschid garajul. Apoi, domnul Ciorbă a început să descarce din mașină mai multe cutii de carton în care era carne, cârnați și un balon cu țuică de circa 50 de litri“, le-a spus martora magistraților. Aceasta a arătat că fostul ministru Mureșan l-a ajutat în unele momente pe denunțător la descărcarea „pachetului“ și că, la un moment dat, i-a și spus acestuia: „Nu te-ai zgârcit deloc“. Întrebată de avocatul fostului ministru Remeș dacă acesta i-a spus ceva referitor la aceste alimente primite, martora a răspuns negativ.
Tot ieri, avocații au solicitat din nou audierea interceptărilor și a înregistrărilor audio-video, expertizarea acestora, precum și depunerea unor probe scrise. Magistrații au admis proba cu înscrisuri, vizionarea tuturor probelor fizice și au amânat discutarea cererii de expertizare a acestor probe până după vizionarea lor. Probele audio-video și interceptările din dosar vor fi analizate la termenul viitor din 16 aprilie. Foștii miniștri ai Agriculturii Decebal Traian Remeș și Ioan Avram Mureșan au fost trimiși în judecată de DNA în iunie 2008, sub acuzația de favorizarea unei firme pentru câștigarea unei licitații, în schimbul unui autoturism de lux, a unor produse alimentare și a 15.000 de euro. Alături de cei doi, este inculpat și omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, pentru cumpărare de influență, în formă continuată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















