Acasă Actualitate Oprescu a reclamat-o la Ministerul Sănătății pe doctorița arestului

Oprescu a reclamat-o la Ministerul Sănătății pe doctorița arestului

DISTRIBUIȚI

Sorin Oprescu a făcut plângere la Ministerul Sănătăţii, în care reclamă modul în care este tratat în arest. Oprescu a ieşit, joi, din arest, fiind internat la Institutul Oncologic. Doctoriţa de la cabinetul Arestului central a fost reclamată de Oprescu prin avocaţii săi pe motiv că nu respectă recomandările medicilor Spitalului Universitar.

Sorin Oprescu a fost internat, joi după-amiază, la Institutul Oncologic, urmând ca vineri să efectueze o investigaţie computer tomograf, la Centrul Oncologic de Diagnostic şi Tratament Fundeni. Sorin Oprescu va sta internat, sub pază, într-o rezervă din clinica de chirurgie toracică a Institutul Oncologic Bucureşti, au mai spus sursele citate.

Doctoriţa de la cabinetul Arestului central a fost reclamată mai întâi de avocaţii lui Sorin Oprescu la conducerea Policlinicii MAI „Dr. Kretzulescu”, pe motiv că nu respectă recomandările medicilor Spitalului Universitar, iar de la momentul externării edilului refuză noi controale în cazul acestuia. Apoi avocații au depus o plângere chiar la ministrul Sănătății, fostul său coleg de partid, Nicolae Bănicioiu.

Avocaţii lui Sorin Oprescu s-ar fi plâns că doctoriţa s-ar opune aplicării recomandărilor făcute de medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) pe motiv că starea lui Sorin Oprescu ar fi bună.

Totodată, sesizarea se referă şi la faptul că din 29 septembrie, când Oprescu a fost externat, aceasta s-ar fi opus efectuării de noi analize la unităţi medicale, aşa cum se recomanda în raportul comisiei de la SUUB.

Potrivit surselor citate, avocaţii ar fi reclamat şi faptul că lui Oprescu nu i se asigură regimul alimentar recomandat bolilor sale şi cer cenducerii Centrului Medical „Kretzulescu” să lămurească această situaţie.

Avocaţii ar acuza-o pe doctoriţă de „nerespectarea şi neluarea de măsuri potrivit recomandărilor din raportul comisiei SUUB”, lucru care ar contraveni art. 22 din Constituţia României, care se referă la „dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică”.

Avocatul Viorel Mocanu a declarat joi, după ce l-a vizitat pe Sorin Oprescu în Arestul Capitalei, că acesta va fi transferat la spital şi ar trebui să stea internat cel puţin două zile, în condiţiile în care nu se simte bine, are variaţii mari de tensiune, valori modificate ale hemoglobinei şi glicemia nu scade sub 240, dar medicul de la Arestul Central consideră că „acestea sunt lucruri normale”.

Avocatul a mai spus la ROMÂNIA TV că Sorin Oprescu îşi face singur injecţiile cu insulină pentru diabet. „Avem documentele medicale de la Spitalul Universitar, pe care le vom depune şi cu care sperăm să facem dovada că este incompatibil cu această stare de arest şi că, în acest moment, nu-şi poate ţine sub control toate afecţiunile pe care le are şi riscă să ajungă la complicaţii foarte grave (…) Singur îşi face injecţiile, noi i le punem la dispoziţie, nu statul român. Singur îşi face şi măsurătorile valorilor, dimineaţa şi seara (…) S-a dus o luptă seculară să poată fi internat”, a adăugat Mocanu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.