Home Actualitate Oprescu, înfrânt în justiție de fostul director al parcurilor, Virgil Cârstea

Oprescu, înfrânt în justiție de fostul director al parcurilor, Virgil Cârstea

DISTRIBUIŢI

Magistrații Tribunalului București au decis ieri să anuleze decizia primarului Capitalei, Sorin Oprescu, de concediere a fostului director al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), Virgil Cârstea. Mai mult, instanța îl obligă pe Oprescu să-i redea lui Cârstea funcția deținută anterior și să-i plătească salariile pe care ar fi trebuit să le primească pe perioada de concediere și până la repunerea în funcție. La scurt timp de la venirea sa în primărie, Sorin Oprescu s-a arătat extrem de interesat nu de problemele Bucureștiului, ci de directori. Așa că, prima măsură "în favoarea cetățeanului" a fost demiterea mai multor directori. Evident, în locul lor, Oprescu a numit alte personaje, "mult mai competente".
Șeful ALPAB, Virgil Cârstea, a fost demis în luna august 2008, de către Oprescu, în urma raportului Comisiei de Disciplină din Primăria Capitalei, "care a constatat deficiențe în îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin fișa postului privind administrarea legală și eficientă a patrimoniului, precum și încălcarea atribuțiilor privind aplicarea Hotărârilor Consiliului General al Municipiului București și a Dispozițiilor Primarului General", informa atunci Primăria Capitalei. Cârstea a susținut însă că audierea de la Comisia de Disciplină privea soluționarea unei reclamații primite de la un cetățean bucureștean, patron al unui restaurant din Parcul Cișmigiu. Potrivit acestuia, autorizația de funcționare a restaurantului în cauză expirase, spațiul din jurul localului fiind neîngrijit și degradat. Cârstea a precizat că, după expirarea contractului, restaurantul a fost desființat, în locul său fiind construit un stand expozițional. Virgil Cârstea a contestat în istanță decizia de revocare a lui Oprescu, iar magistrații i-au dat ieri câștig de cauză. Soluția nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.