Home Actualitate Orban încurcă borcanele de acasă cu cele de la minister

Orban încurcă borcanele de acasă cu cele de la minister

DISTRIBUIŢI

În anul 2003, oficialii Băncii Europene de Investiții (BEI), ai Primăriei Capitalei și ai Guvernului au semnat un contract de reabilitare a infrastructurii educaționale din București. Programul BEI urma să fie finalizat în acest an, dar a fost prelungit până în 2010. Până una-alta, liberalul Ludovic Orban și-a găsit încă un aliat în lupta pentru Primăria Capitalei, în persoana șefului ISMB, Stelian Fedorca.

Așa că, ieri, Orban a jucat rolul părintelui suferind pentru soarta școlilor din Capitală și s-a dus la conferința de presă a ISMB în calitate de părinte (?!). Programul Băncii Europene de Investiții, demarat în 2003, cuprinde reabilitarea a 102 unități de învățământ preuniversitar din cele șase sectoare ale Capitalei. În cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de consolidare a clădirilor împotriva cutremurelor, construirea de clădiri noi și săli de sport multifuncționale, reabilitarea infrastructurii sanitare, canalizare, alimentarea cu apă, electricitate, telefon și internet, asigurarea de mobilier și echipamente, inclusiv calculatoare. Proiectul mai cuprinde proiectarea școlilor și supravegherea lucrărilor, incluzând toate serviciile de consultanță necesară.
Și pentru că se apropie momentul bilanțului, Inspectoratul Școlar al municipiului București a organizat ieri o conferință de presă, la care a invitat părinți, profesori, inspectori și reprezentanți ai administrației locale pentru a discuta situația privind programul de reabilitare a unităților de învățământ prin programul BEI. Cel mai aprig în declarații a fost prefectul Cătălin Deaconescu care a reclamat că lucrările nu au fost finalizate, unele nici nu au fost începute, iar acolo unde au fost făcute lucrări, acestea sunt de foarte proastă calitate. Deaconescu este de părere că trebuie pus punct acestui program atâta vreme cât este un atentat la siguranța și educația elevilor. Și pentru că 2008 este an electoral, liberalul din fruntea ISMB, Stelian Fedorca, a profitat de moment și a spus că scopul întâlnirii a fost de a sensibiliza Primăria Capitalei să oprească acest program, care a creat mari probleme procesului educațional, întrucât au fost copii mutați dintr-o școală în alta, ajungând ca în unele unități să se învețe în trei schimburi. Și cum putea Fedorca ataca mai bine politic decât în prezența șefului său pe linie de partid, vicepreședintele Ludovic Orban. Acesta din urmă a fost prezent la discuții în calitate de părinte, copilul său fiind elev în clasa a II-a la Liceul George Enescu. Orban nu a pierdut ocazia să își mai atragă câteva voturi spunând că situația de la Liceul George Enescu este foarte grea, copiii fiind plimbați de la o unitate școlară la alta din cauza lucrărilor care durează de mult timp.

Ce spun autoritățile

Oficiali din cadrul Primăriei Capitalei nu au exclus posibilitatea că dacă se va dovedi necesar până la sfârșitul lunii aprilie să se rezilieze contractul cu firma de construcții General Construct Consult. Oficialii PMB cer persoanelor care susțin că au fost efectuate lucrări de proastă calitate în cadrul acestui program să vină cu dovezi. Totuși, este curios cum prefectul și șeful ISMB nu cunosc faptul că proiectul pentru reabilitarea infrastructurii educaționale nu poate fi oprit deoarece a fost aplicat printr-o lege și astfel ar fi nevoie de un nou act normativ care să stabilească oprirea programului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.