Fostul gimnast Rareş Orzaţă, în prezent acrobat în trupa Cirque du Soleil, a fost felicitat de Sir Paul McCartney şi Ringo Star în emisiunea Larry King Show, difuzată în direct de postul CNN, pentru performanţa sa din -Love-, spectacol dedicat grupului The Beatles, informează Mediafax.
Conform unui comunicat al Fundaţiei Olimpice Romane, Orzaţă a fost invitat la aniversarea spectacolului care a avut loc pe platourile CNN, unde a avut ocazia de a-i cunoaşte pe ultimii doi componenţi în viaţă ai celebrei trupe birtanice The Bealtes.
Spectacolul -Love-, care se joacă de cinci ori pe săptămană la Mirage Casino din Las Vegas, este unul dintre cele mai scumpe din istoria trupei Cirque du Soleil, numai drepturile de autor pentru folosirea melodiilor interpretate de Beatles costand aproximativ 300 milioane de dolari.
Campion mondial la bară fixă, vicecampion european la Campionatele Europene de la Bremmen şi cel mai bine clasat gimnast roman din istorie la proba de individual compus a Jocurilor Olimpice (Sydney 2000), Orzaţă va fi pentru două zile împreună cu prietena sa, rusoaica Marina Boutina, la Bucureşti.
Orzaţă s-a implicat într-unul dintre proiectele Fundaţiei Olimpice Romane, de a construi la Bucureşti o clinică de recuperare şi reabilitare medicală sportivă (proiect unic în Europa Centrală şi de Est), motiv pentru care l-a invitat în luna septembrie la Bucureşti pe profesorul Robert Donatelli, antrenorul personal al jucătorului de tenis Andy Roddick.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















