Acasă Actualitate Parastas -de protocol- la 43 de zile pentru Teoctist

Parastas -de protocol- la 43 de zile pentru Teoctist

DISTRIBUIȚI

Parastasul Părintelui Teoctist s-a reprogramat. Datorită festivalului ecumenic de la Sibiu, organizat de Daniel Ciobotea, locţiitor al scaunului patriarhal după moartea suspectă a Patriarhului Teoctist. Moartea Patriarhului nostru nu a avut loc la o dată fără sens pentru Biserică. La 30 iulie 1925, Biserica Ortodoxă Română, ridicată la rangul de Patriarhie, a fost recunoscută prin Tomos-ul Patriarhului Ecumenic Vasile al III-lea. Înmormântarea sa a avut loc în aceeaşi zi, 3 august, cu înmormântarea precedentului Patriarh, Justinian Moisescu. Părintele Teoctist nu a avut parte nici măcar de rânduiala celor sfinte, după ce ancheta morţii sale a fost practic îngropată pe şest de autorităţi.

Insidios, se pare că -ecumenismul- a pătruns deja în Ortodoxia noastră. Nici n-am apucat să ne dumirim, şi am şi început să culegem roadele acestui tip de atitudine al cărei campion ar fi Daniel Ciobotea, actual candidat de frunte la scaunul patriarhal. Ecumenismul este privit ca o formă de raportare în cel mai bun caz laxă în ceea ce priveşte Adevărul credinţei. Duhovnicii de frunte ai Bisercii Ortodoxe Romane caracterizează mult mai aspru acest gen de -raportare-. Am constatat că deja întampinăm acest fenomen deconcertant. Patriarhia noastră sub locotenenţa lui Daniel a trecut deja la un fel de -aggiornamento- faţă de cele sfinte.

Totul a pornit de la o depeşă Mediafax de ieri, care adus zarvă în redacţie. Ştirea sună astfel: -Slujba de 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a patriarhului Teoctist va fi oficiată, marţi, la Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie, la ceremonie fiind aşteptaţi să participe toţi membrii Sfântului Sinod, a informat Patriarhia. De asemenea, Sfântul Sinod se întruneşte miercuri, la 41 de zile de la vacantarea scaunului Patriarhal, pentru desemnarea a doi sau trei candidaţi la scaunul patriarhal, şedinţa extraordinară fiind convocată de Locţiitorul de Patriarh-.

O ştire seacă, ce indică drept sursă Patriarhia. Am numărat însă pe degete şi ne-a ieşit că astăzi nu se împlinesc 40 de zile de la săvarşirea Parintelui Teoctist, ci 43! Pomenirea morţilor se face cu un sens şi un rost în orice religie. Biserica Ortodoxă, în afară de Sfintele Taine, celebrează şi alte slujbe pentru sfinţirea omului, care se numesc ierurgii. Sunt rugăciuni de binecuvantare şi sfinţire ale omului. Ierurgiile au rostul de a curăţi şi binecuvanta şi se fac pentru pentru mantuirea sufletului şi preamărirea lui Dumnezeu. Parastasul este o astfel de slujbă religioasă, care se face în biserică, şi la locul mormantului, pentru pomenirea celui mort. Slujbele parastaselor se fac la 3 zile, la 40 de zile şi la un an. 3 zile sufletul stă primprejurul corpului, apoi, până la 40 de zile, sufletul călătoreşte prin toate locurile prin care a fost în viaţă, rememorandu-şi tot trecutul (şi în a 40-a zi s-ar produce o -judecată parţială-). La 1 an (şi apoi în fiecare an) sunt pomenirile anuale. Lucrurile sunt deci foarte clare şi simple. Ne-am informat, am contactat şi Patriarhia şi am aflat că reporterul Mediafax nu greşise. El chiar a consemnat ce s-a hotărat la Patriarhie. Parastas de 40 de zile la 43 pentru Părintele nostru Teoctist.

Parastas -de protocol-

În realitate însă, Parastasul Părintelui Patriarh Teoctist a avut loc vineri, săptămana trecută. Parastasul -oficial- are loc astăzi, cu o zi înainte de alegerile pentru scaunul patriarhal. La parastasul -pe bune- au fost prezenţi doar doi apropiaţi ai Patriarhului – părintele vicar Varsanufie, crescut de Părintele Teoctist, şi stareţul de la Radu Vodă, părintele Nectarie.

Festivalul ecumenic de la Sibiu, organizat de Daniel Ciobotea, -ecumenistul de serviciu- din randurile ierarhiei ortodoxe, a determinat opţiunea organizării insolitului -parastas oficial- de astăzi. Cum cea mai mare parte a ierarhiei apropiate lui Daniel era în păr la Sibiu, -la program-, s-a hotărat un aranjament pios, profitabil (şi) ca eveniment media, astfel că s-a ajuns la formula ciudată a parastasului la 43 de zile. Oricum o dai, oricum o întorci, numai pioasă nu mai este reculegerea de astăzi. Sufletul Patriarhului nostru a cutreierat printre noi în cele 40 de zile şi s-a întalnit cu cine a vrut să privească către dansul. Acum, la împlinirea celor 40 de zile de la moartea Patrarhului Teoctist, ierarhii aveau program. Ecumenic, plătit de stat cu juma* de milion de euro. Cu Daniel Ciobotea pe post de primadonă în toate trusturile unor -colegi de patrafir- deplin conspirat.

Un scaun fierbinte pentru o Biserică în fierbere

Ocuparea scaunului de patriarh de către Daniel Ciobotea ar putea arunca în aer Biserica. Tabere s-au constituit deja – şi sunt bine delimitate de firul roşu a apartenenţei unora dintre -combatanţi- la masonerie sau servicii secrete (ceea ce este cumva tautologic deoarece masoneria este tot un fel de -ramură- – o interfaţă publică a serviciilor de tot felul). La Sibiu dar şi în restul ţării au apărut afişe şi fluturaşi de respingere fermă a lui Daniel. O tanără creştin ortodoxă care distribuia CD-uri ce conţineau interviuri cu părinţi duhovniceşti de seamă ai Romaniei a fost reţinută de Poliţia din Sibiu, interogată, amprentată şi pusă să dea cu subsemnatul mai bine de şase ore. CD-ul, au apreciat poliţişti, era cam antiecumenic. Un fel de infracţiune, în Sibiul ecumenic al lui Daniel.

Între -infractorii- antiecumenici se numără şi Părintele Stăniloae, care a numit ecumenismul ca fiind pan-erezia secolului nostru. Cităm cateva dintre ideile sale: -Ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. De ce să mai stau de vorbă cu ei, care au făcut femei preoţi, sunt de acord cu homosexualii…-

Un alt -infractor-, Părintele Calciu, spunea: -Totalitarismul se exprimă tot mai mult şi în viaţa Bisericii prin organizaţii internaţionale pretins ecumenice, care impun de fapt o nouă religie, o nouă Liturghie fără nicio sacralitate, fără taine şi fără ritual, desacralizare, la care, din nefericire, se pretează şi unii reprezentanţi ai clerului ortodox-. Părintelui Calciu, Daniel Ciobotea i-a refuzat ultima dorinţă, înmormantarea la Mănăstirea Petru Vodă, din Moldova. Mănăstire persecutată ani de-a randul de Daniel, deoarece era sursă de trăire duhovnicească şi răspandea informaţii, printre altele, şi despre masonerie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.