Home Actualitate Patrimoniul Consumcoop Constanta este sechestrat de presedintele Chivu

Patrimoniul Consumcoop Constanta este sechestrat de presedintele Chivu

DISTRIBUIŢI

Presedintele Consumcoop Constanta, Nicolae Chivu, despre care -Curentul- a mai scris referitor la afacerile derulate in interesul anumitor persoane apropiate lui cu patrimoniul organizatiei cooperatiste a scapat cu bine inca o data din controlul venit de la -centru-. Oamenii presedintelui Centrocoop, Nicolae Gavrila, veniti sa verifice activitatea din cooperatia de la malul marii au constatat ca -totul este in regula!-. Ceea ce nu au descoperit organele de control este faptul ca desi Chivu a fost revocat din functie printr-o hotarare judecatoreasca, acesta a continuat sa faca acte de gestiune la Consumcoop fara a avea acest drept. Nicolae Chivu, in calitatea sa de presedinte al organizatiei cooperatiste, a convocat, in 2002, doua adunari generale (12 aprilie si 17 decembrie) avand pe ordinea de zi dezafilierea de la Federalcoop Constanta. Avandu-se in vedere hotararea membrilor cooperatori pastoriti de Chivu, Federalcoop a aprobat iesirea Consumcoop-ului din structuri, urmand ca organizatia lui Chivu, conform legii, sa se afilieze la o alta organizatie federala de resort din judetele invecinate. Pentru ca nu s-a facut acest lucru, CA al Federalcoop a redistribuit partea indivizibila a patrimoniului Consumcoop Constanta catre Consumcoop Ovidiu. Asta numai in scripte, pentru ca, in realitate, Chivu a refuzat in mod sistematic sa predea patrimoniul cooperatiei. Interesul acestuia nu este greu de dedus, avand in vedere ca presedintele Chivu isi executa cooperatia pentru unele asa-zise investitii (despre care -Curentul- a mai scris – numai pentru un WC Chivu cere peste 15.000 de dolari). Din aceasta cauza, politia a fost sesizata despre abuzurile comise de Chivu si tolerate de seful acestuia, Nicolae Gavrila.

Dar in cooperatia de consum din Constanta se practica afaceri in forta cu bunurile membrilor cooperatori. Casa Arges, apartinand organizatiei din judetul cu acelasi nume, a fost vanduta in primavara acestui an de catre Nicu Constantin, presedintele argesean, lui Nicolae Nicolae (omul de casa al lui Chivu) cu numai 500 milioane de lei. La ora actuala, Nicolae a anuntat ca vrea sa vanda Casa Arges cu 10 miliarde de lei. Presedintele cooperatorilor din Arges nu a putut fi de gasit pentru a ne clarifica asupra acestei diferente uriase de pret, acesta aflandu-se in Grecia – probabil in interesul cooperatorilor argeseni -, iar in lipsa sefului, nimeni nu da nici o relatie. Legat de plecarile in strainatate, se pare ca si Nicolae Gavrila, presedintele Centrocoop, a fost plecat din tara exact in perioada cand Romania a disputat meciul de fotbal cu nationala Danemarcei. Oficial, se zice ca acesta ar fi fost la un simpozion in Norvegia, dar gurile rele sustin ca a plecat la meci pe banii cooperatiei.

Iata cum in cooperatia de consum se poate trai foarte bine – delegatii, excursii in strainatate -, iar controalele nu descopera nimic. Poate organele de ancheta vor avea alta parere!

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.