Acasă Cultură Traim intr-un totalitarism democratic

Traim intr-un totalitarism democratic

DISTRIBUIȚI

Identitati si arte

Cu exact o saptamana in urma, debuta la Bucuresti Conferinta Generala a Consiliului European al Artistilor, despre care, de altfel, va informam atunci pe larg. Tema aleasa pentru acest an se intitula Artistii – parteneri fara frontiere. Cooperare in procesul de extindere a Uniunii Europene. In alocutiunea sustinuta la conferinta, din al carui titlu ne-am inspirat in numele dat acestui articol, acad. Razvan Theodorescu, ministrul culturii si cultelor, sublinia forta provocatoare a unui asemenea subiect, datorita aparentei discordante intre caracterul national al unei culturi si normele estetice general-europene. Spunem aparent, pentru ca, amintea vorbitorul, -aceste norme, asa cum stim, infloresc din traditia greco-romana a barbarilor care au dat forma Europei si din aceea a Byzantului care a implinit-o, din <spiritul masurii> – pentru a cita un bine cunoscut poet roman, Lucian Blaga -, din viziunea antropocentrica ce guverneaza toate elementele caracteristice fiintei umane, de la obiecte la sentimente. Aceste norme dau Europei propria ei identitate, o identitate diferita de aceea a indepartatei si migratoarei Asii, de cea a creatiilor gigant sau primitive din cele doua Americi-.

Am profitat de o noua prezenta la Bucuresti a expertului grec Philip Dracodaidis, pentru a-i solicita un interviu. Nascut in 1940 in Grecia, Philip Dracodaidis si-a luat licenta in litere si sociologie la Universitatea Sorbona din Paris si pe cea in economie la Atena. Doctor in literatura comparata, Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor din Franta, membru, manager cultural si sef de proiect pentru Infogroup Business Consultants din Grecia, care are, mai nou, o filiala si in Romania, a coordonat proiecte culturale in peste 24 de tari, majoritate din Europa, dar si in Canada, Liban, Tunisia sau Turcia. In Romania a coordonat echipa de asistenta tehnica a componentei de Consolidare institutionala din cadrul Programului Ministerului Culturii, finantat de PHARE, intre 1999 si 2001, cuprinzand elaborarea unei strategii nationale, instruirea managerilor culturali si implementarea in 35 de aplicatii-pilot. In prezent lucreaza ca expert pe langa Ministerul Culturii din Tunisia pentru valorificarea siturilor arheologice de la Carthagina. Tema contributiei sale la conferinta de la Bucuresti, Elaborarea strategiilor culturale pentru tarile in curs de aderare. Mit sau realitate, este, credem, de stringenta actualitate.

– Cunoasteti bine cultura romaneasca, ati colaborat la o seama de proiecte aici. Ce sansa credeti ca are ea sa depaseasca hotarele tarii?

– Este important faptul ca exista o cultura romaneasca, pe care noi n-o cunoastem poate foarte bine, dar care este relevata de istorici. Aceasta tara a fost un tinut de trecere, ceea ce inseamna ca n-au fost putine culturile care s-au instalat aici, rezultatul global al acestora – fie ele germanice, italiana sau franceza, romana sau greceasca – a insemnat o extraodinara bogatie. Nu trebuie uitat, de asemenea, ca Romania s-a aflat de mai multe ori in avangarda unor dezvoltari culturale: Ionesco care a creat teatrul absurdului, Cioran a fost un filosof in sensul exact al termenului, asa cum era el inteles in secolul XIX. Faptul ca Emil Cioran a scris in franceza, impresionandu-i cu adevarat pe francezi, a dat o dimensiune mai larga operei lui. Aveti deci o tara care, aflata chiar la marginea Europei, pentru ca ea ajunge la Marea Neagra, care este limita geografica a Europei (de altfel, vienezii considerau ca daca iesi din Romania intri in barbarie), pastreaza vii multe tezaure culturale. Un alt aspect foarte important il constituie muzica. Sunt incorporate in expresia muzicii romanesti multe influente, ea influentand, la randul ei, alte expresii muzicale. Un exemplu este hora, dans romanesc care s-a extins apoi in Balcani, fiind considerat, in Grecia, un dans autohton. Noi, grecii, am facut o greseala pe care trebuie sa o indreptam acum. Am crezut ca, in Balcani, suntem singurii cu o istorie importanta. Suntem pe cale sa descoperim ca tarile balcanice, si Romania in primul rand, chiar daca nu au poate bogatia antichitatii, sunt, incepand din Evul Mediu, la fel de importante ca Grecia. Exista descendenti romani in sudul Greciei. In Romania au trait, desigur, multi greci, dar nu au avut aici stramosi vechi de mai multe secole, ca acesti descendenti romani care si-au pastrat traditiile si chiar le-au transmis populatiei locului. In ceea ce priveste viitorul culturii romane, trebuie sa va spun ca eu sunt pesimist fata de soarta culturii in general, care se pierde in momentul aparitiei societatii de consum. Si consider ca americanizarea (nu sunt impotriva americanilor, chiar daca mi se pare ca America este o tara fara viitor) nu este cel mai bun lucru.

– Credeti ca exista cu adevarat un pericol al americanizarii?

– Lucrez de sase ani in Romania (ca si in multe alte tari, de altfel) si constat ca exista o serie de aspecte ale culturii care isi pastreaza forta si importanta, dar si ca mimetismul civilizatiei americane, consumerismul se impun intr-o maniera brutala si mi se pare vizibila distrugerea mostenirii culturale romanesti. In cazul in care puterea politica nu intentioneaza sa se implice la modul foarte serios, nu cred ca exista vreo sansa. Aveti o mostenire formidabila. Caragiale este unic in lume, nu este un oarecare care a scris teatru in Romania. Eminescu este un romantic, dar cu caracteristici foarte personale, ceea ce ii asigura un loc in cultura europeana.

– Si pentru acum?

– Acum sunteti intr-un fel de ghiveci; de jur imprejur clocotesc multe oale si nu se stie inca ce va iesi. Cred ca daca exista o stabilitate economica si politica, problema nu este grava. Aveti o seama de compozitori foarte buni, pictori care m-au impresionat, cum este Zamfir Dumitrescu, de exemplu, care reinventeaza, intr-un anume fel, pictura bizantina. Poti fi de acord sau nu, dar lucrarile lui sunt remarcabile.

– Vorbeati in timpul lucrarilor despre rolul pe care statul trebuie sa si-l asume in sustinerea culturii. Stiti insa ca in tarile comuniste, statul a investit in cultura, dar, in acelasi timp, a inclus-o ideologiei, suportul fiind acordat numai unor artisti sau directii artistice. Rezultatul este o lipsa de incredere in bunele intentii ale statului, ceea ce presupun ca ati observat.

– Romanii spun adesea ca este o sansa sa discute cu mine. Motivul este insa foarte simplu. Ca grec, apartin acestei culturi balcanice ce se raspandeste, de fapt, din nordul Africii pana in Germania. Nu este vorba doar despre cateva tari si calificativul balcanic nu este peiorativ. Aceste tari au jucat un rol politic foarte important. Daca vorbim de un anume clientelism, trebuie sa recunoastem ca el apartine traditiei noastre. Este adevarat ca actualul guvern – si cel grec, nu numai cel din Romania – incurajeaza acest clientelism, si trebuie sa spun ca, din nefericire, in majoritatea guvernelor se intalnesc persoane inculte, care acorda atentie unor oameni fara valoare si distrug ceea ce ar trebui sa fie pastrat. Dar, indiferent de ideologii, de democratii mai mult sau mai putin consolidate, traim o perioada in care autoritatile centrale trebuie sa-si asume raspunderea, pentru ca ele dispun de bani si pot face ceva. Iar specialistii trebuie sa arate acestor autoritati ce si cum trebuie facut. Lasate singure, ele pot distruge multe lucruri. Este insa nevoie de personalitati de prim-plan, care sa discute despre cultura. Si nu stiu daca tarile noastre au suficiente personalitati care sa se poata impune oamenilor politici. Acesta mi se pare cel mai mare pericol la adresa culturii si chiar limbilor noastre. In tarile balcanice avem marea sansa de a fi pastrat inca dialecte. Ele sunt pe cale sa dispara.

Avem in jurul nostru tot felul de Jdanovi …

– In acest moment al globalizarii, s-ar parea ca, poate de teama, se accentueaza nationalismele.

– As vrea sa va spun in primul rand ca democratiile in care traim nu sunt democratii, ci un fel de totalitarism democratic. Exista, in consecinta, probleme la care nu se poate reactiona. Cum poti reactiona, de exemplu, la bombardamentul lansat de televiziune pentru a impune o anumita maniera de trai, straina stilului national? Este un fel de totalitarism care se impune de cele mai multe ori. Aceasta problema apare pentru prima data in cartea Despre totalitarism a filosofului german Hans Arendt. Dupa parerea lui, totalitarismul nu s-a impus pentru ca a existat Stalin, ci pentru ca masele l-au acceptat pe Stalin. Nationalismul este si el impus de mase, nu de individualitati. Traim o perioada in care un nou totalitarism, un nou fascism risca sa iasa la suprafata. Si lucrul este foarte vizibil in SUA. Nu critic SUA, dar daca stai de vorba cu un american din clasa de mijloc, descoperi ca nu este in ordine ceva.

– S-ar parea ca am ajuns intr-un moment in care, la fel ca in SUA, cultura cu majuscula este ecranata de cultura de masa. Sigur, Cultura a existat intotdeauna pentru un numar restrans de oameni. Acum insa, intelectualii se pot trezi, de exemplu, acuzati de -fascism cultural-.

– Exista, intr-adevar, un fel de -democratizare- a culturii, care nu duce nicaieri. Exista in America multi creatori de valoare, dar care traiesc oarecum la periferie. Nimeni nu-i cunoaste si n-au nici o sansa sa ajunga in -prima linie- si sa-si prezinte creatia. Aceasta este situatia si daca ma intrebati ce se poate face, va voi spune ca nu stiu. Lucrez in multe tari si peste tot se intampla acelasi lucru. Globalizarea este un fel de masina care striveste tot si, dupa parerea mea, toti vom suporta aceste consecinte. Nu cred ca putem spera sa evitam situatia. Uitandu-ma la fiul meu, care are sase ani, sunt ingrozit de felul in care aceasta generatie este crescuta si de incapacitatea mea de a-i oferi o educatie lipsita de vulgaritate. Singura solutie ar fi crearea unei strategii culturale, pe care politicenii s-o sustina, sa incerce sa faca fata vulgarizarii, ceea ce nu se intampla.

– Ati fost la Bucuresti cu prilejul fondarii Clubului Teatrelor Nationale. Ce parere aveti despre aceasta initiativa romaneasca?

– Intotdeauna am spus ca intalnirile intre oameni sunt foarte bune. Sa nu uitam insa ca artistii, intelectualii creeaza o multime de proiecte, a caror dificultate este aceea de a supravietui. Exista un numar imens de -decese-. Cred ca trebuie sa sprijinim intotdeauna aceste proiecte, sa ne facem semnul crucii si sa spunem -fie sa ramana in viata si sa se realizeze ceva!-.

– S-a vorbit de multe ori dupa 1989 despre caracterul comunist al uniunilor de creatori. Ce parere aveti?

– Vedeti, aici s-a vorbit despre caracterul comunist. In Grecia, despre cel fascist. In tarile comuniste, oamenii au fost eventual fascisti, pentru a nu fi comunisti. In tarile fasciste, erai -democrat- pentru a nu fi fascist. Este o chestiune pe care cred ca trebuie sa o lasam pe seama generatiei viitoare. Exista acum un fel de intoarcere spre comunism, ca si spre fascism. Citesc foarte multe carti aparute acum. Peste tot in lume exista teama izbucnirii unei situatii nedemocratice, care risca sa destabilizeze situatia actuala. Cred ca nu e rau. In perioada comunista, existau oameni care luptau impotriva comunismului, ceea ce era bine. Ma intreb: acum, daca literatura nu trebuie sa mai lupte contra comunismului, ce va face? In Grecia am avut o extraordinara literatura de stanga. Marii nostri scriitori, marii compozitori, daca ar fi sa-l amintim numai pe Theodorakis, au fost oameni de stanga. Ei creau pentru idealurile stangii. Acum despre ce se va mai crea?

– Exista o diferenta intre oamenii de stanga din Occident si cei care au trait intr-o tara comunista.

– Este foarte adevarat. Ceea ce mi se pare insa extraordinar este ca, de exemplu, Stalin avea o biblioteca de 20.000 de volume si pretindea ca citeste 500 de pagini de literatura pe zi. Jdanov, care ii statea alaturi, era un om foarte inteligent si cultivat. Si apoi… acesti oameni au impus totalitarismul. Nu cred ca responsabil de absolut toate relele a fost comunismul. A fost si vina intelectualilor care nu au inteles ca trebuie sa se poarte intr-un anume fel. Stalin le telefona lui Pasternak si lui Bulgakov, intrebandu-i: -Ce pot face pentru dumneata?-. E drept, putea sa-i si impuste. In societatea contemporana este cam acelasi lucru. Avem in jurul nostru tot felul de Jdanovi care apar si spun: -Asa trebuie facut!-.

– Va intrebam insa in ce masura credeti in rolul uniunilor de creatori.

– Uniunile de creatori trebuie sa devina profesioniste. Acelea care se gandesc la creatie, dar nu sunt cu picioarele pe pamant sunt catastrofale.

– Ce face domnul Philip Dracodaidis cand nu creeaza strategii culturale?

– Eu sunt un tehnocrat si trebuie sa muncesc pentru a-mi castiga existenta. Este drept, sunt un tehnocrat mai special. Nu lucrez in primul rand pentru bani, sunt incapabil sa fac lobby. Fac prostia sa cred ca decorarea morala este mai importanta decat aceea financiara. Spuneam in dimineata aceasta cat sunt de mandru pentru ca sunt cetatean de onoare al orasului Sulina. Am lucrat pentru acest oras si m-am bucurat cand l-am vizitat si cand mi s-a inmanat distinctia. Am diplome de doctor, de cavaler al nu stiu caror ordine pe care nu le pun pe perete. Pe aceasta insa am pus-o. Si daca ar fi pusa o placa cu numele meu pe un monument la a carui restaurare am contribuit, as fi fericit. Ma intereseaza pentru baiatul meu. De fapt, acum lucrez pentru el. Dupa cum vedeti, sunt un tehnocrat mai special. Nu apartin nici unui partid, lucrez tot timpul. Se intampla sa fiu dimineata la Bucuresti, dupa-amiaza la Frankfurt, a doua zi, nu stiu unde.

– Vorbeati despre obligativitatea strategiilor culturale in zilele noastre. Cum se impaca aceasta afirmatie cu pregnanta individualitatilor creatoare?

– Mi se pare foarte important ca artistii sa inteleaga ca de acum incolo trebuie sa traiasca in contextul unor strategii, al unor proiecte. Suntem oarecum ca in Evul Mediu sau ca in Renastere. Atunci, artistii primeau bani de la Papa. Acum, Papa este Uniunea Europeana sau Banca Mondiala, sau alt organism. Deci, ei trebuie sa se prezinte si sa spuna: -Sunt artist, pot face cutare lucru, dati-mi bani!- Nu se mai poate trai altfel. Daca esti puternic ca artist si bine ancorat in realitate, poti sa te impui. Michelangelo l-a repezit brutal pe Papa, cand a vrut sa-i impuna propria viziune, a parasit Roma si a plecat la Florenta. Era destul de puternic pentru asta. Viitorul culturii cred ca sta si in capacitatea artistilor de a-si apara creatia si de a repeta pozitia lui Michelangelo fata de… presedintele republicii, sa zicem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.