Organizația Județeană Vaslui a PDL și-a prezentat oficial, miercuri, candidații la președinția Consiliului Județean și la cele trei primării de municipiu din județ, edilul din Huși fiind singurul candidat care ocupă, în prezent, o funcție în administrația locală.
Pe fundalul unui banner verde cu sloganul "În țara lui ?ê?£tefan cel Mare, vom face județul tare", Organizația Județeană Vaslui a PDL și-a lansat, miercuri, într-o conferință de presă, candidații la cele mai importante funcții din administrația locală, respectiv președinte de Consiliului Județean (CJ) Vaslui și primar în cele trei municipii ale județului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dacă pentru funcția de președinte al CJ Vaslui era cunoscută încă de la începutul anului candidatura deputatului Dan Marian, de altfel și președintele Organizației Județene Vaslui a PDL, pentru fotoliile de edil al municipiilor Vaslui, Bârlad și Huși nominalizările au fost făcute în premieră.
Astfel, pentru Primăria Vaslui va candida actualul director al Casei Județene de Pensii Vaslui, Marius Arcăleanu, cel care, până în urmă cu două luni, a ocupat și un post de consilier local în cadrul CL Vaslui, funcție din care și-a dat demisia.
La Primăria Bârlad, candidatul PDL pentru funcția de primar este Octavian Marcu, medic chirurg în cadrul Spitalul de Urgență Bârlad, care până acum nu a mai ocupat nicio funcție de ales local.
În ceea ce privește Primăria Huși, actualul edil în funcție, Ioan Ciupilan, va candida pentru un nou mandat, însă sub sigla PDL, în condițiile în care, în 2008, a ajuns primar din partea PSD. De altfel, Ioan Ciupilan este în continuare membru PSD, fără ca cei din conducerea partidului să-l excludă din această formațiune.
"Am ales sloganul «În țara lui ?ê?£tefan cel Mare, vom face județul tare» din respect și considerație pentru domnitorul Moldovei, care, în perioada sa de domnie, a creat pentru Moldova cea mai înfloritoare perioadă din istoria acestei țări. Nu comparăm Vasluiul cu județele din vestul țării, ci vrem să-l facem la fel de tare ca Suceava și Neamț de acum", a declarat, ieri, președintele Organizației Județene Vaslui a PDL, Dan Marian.
Președintele PDL Vaslui a mai spus că organizația pe care o conduce este pe punctul final de a stabili candidații la primării și în cele 81 de comune ale județului, precum și în cele două orașe, respectiv Negrești și Murgeni.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















