Home Actualitate Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

PARLAMENTUL ungar a aprobat un proiect de lege cunoscut sub denumirea -Lex MOL- prin care companiile din domeniul gazelor naturale şi al electricităţii sunt clasificate drept active de importanţă strategică, iar preluarea lor de către investitori străini poate fi restricţionată.

INDICII globali ai pieţelor de capital au urcat marţi, la niveluri record, iar dolarul a recuperat din pierderile precedente, evoluţii favorizate de redresarea optimismului investitorilor, care apreciază că punctul culminant al crizei creditelor a trecut, transmite Reuters.

OPERATORUL britanic de telefonie mobilă Vodafone, numărul doi mondial, discută preluarea operaţiunilor din Italia ale companiei suedeze de telecomunicaţii Tele2 AB, au declarat marţi pentru Reuters surse din apropierea negocierilor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.