ACUZE. Consiliul Director al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO) condamnă modul în care se desfăşoară ancheta procurorilor anticorupţie în cazul lui Florentin Scaleţchi, considerând că Direcţia Naţională Anticorupţie este o nouă formulă de -poliţie politică-.
ILEGAL. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta au depistat cinci cetăţeni moldoveni care încercau să ajungă ilegal în Italia, în baza unor cărţi de identitate româneşti false. Cei cinci sunt cercetaţi pentru fals şi uz de fals privind.
MISIUNE. 400 de soldaţi şi cadre militare de la Batalionul 33 Vânători de Munte din Curtea de Argeş vor pleca cel târziu la jumătatea acestui an în misiune în Afganistan. Militarii argeşeni sunt certificaţi NATO, iar de la începutul lunii ianuarie au început pregătirile pentru a face faţă misiunii.
PREJUDICIU. Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a început urmărirea penală împotriva a opt cetăţeni turci, toţi şoferi de TIR, care au produs bugetului de stat al României un prejudiciu de peste 7 miliarde de lei vechi.
RESPINGERE. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins cererea producătorilor piscicoli de suspendare a ordinului comun al Ministerului Agriculturii şi Ministerului Mediului privind interzicerea, pe o perioadă de zece ani, a pescuitului de sturioni.
GAZARE. Un bărbat de 38 ani din oraşul Ovidiu a murit intoxicat cu butan duminică seara, iar soţia lui se zbate între viaţă şi moarte la spital, după ce la centrala termică a casei s-a produs o defecţiune, cei doi fiind descoperiţi în baie, chiar de proprii copii.
ACCIDENTE. Din cauza vremii capricioase din ultimele zile, suprafeţele pârtiilor de schi din Bihor şi Alba au fost acoperite cu porţiuni mari de gheaţă, ceea ce a dus la înregistrarea unui număr mare de accidente la sfârşit de săptămână. O mare parte din victime au fost copii, înregistrându-se chiar şi un caz de fractură de coloană.
PENALIZARI. Cinci societăţi au fost penalizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) – Administraţia Naţională -Apele Române- pentru deversarea de ape uzate în râurile care traversează judeţul Hunedoara.
EXTRADARI. Un număr de 13 români, condamnaţi la închisoare pentru diverse infracţiuni, au fost extrădaţi ieri de lucrători ai Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, pe Aeroportul Internaţional -Henri Coandă-, Bucureşti, a anunţat Ministerul Administraţiei şi Internelor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















