SEDIU. Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) a început derularea procedurilor de achiziţie publică privind construcţia unui nou sediu, potrivit unui comunicat emis ieri, de Biroul de presă al instituţiei. Noul sediu va fi situat în bulevardul Geniului numărul 42, din sectorul 6 Bucureşti.
ACCIDENT. Comisarul mehedinţean Dumitru Bucur, vinovat de producerea accidentului produs sâmbătă, în urma căruia două persoane au murit, iar alte opt au fost rănite, este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă, investigaţiile fiind făcute de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt.
VOLUNTARI. Prima serie de soldaţi voluntari din Forţele Navale Române a început sâmbătă programul de instruire. Cei 142 voluntari au fost recrutaţi în urma selecţiilor efectuate de Centrele zonale de selecţie şi orientare.
ACUZE
Fostul consilier al preşedintelui Mugur Ciuvică a descoperit două fotografii cu fratele şefului statului, Mircea Băsescu, şi Bogdan Buzăianu. Concluzia lui Ciuvică : Mircea Băsescu şi Bogdan Buzăianu -sunt prieteni de pahar-, iar fratele preşedintelui -este un prieten al băieţilor deştepţi din energie-. Ciuvică a prezentat şi contractul încheiat între SC Energy Holding SRL şi SC Plusfood Constanţa SRL. Şeful Grupului de Investigaţii Politice susţine că acest contract demonstrează că -firma lui Mircea Băsescu devine intermediar de energie electrică-.
PROTEST
Vicepreşedintele PC deputatul Nicolae Popa protestează faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor române privind vizita privată pe care preşedinteleUngariei, Laszlo Solyom, o începe astăzi în România pentru a sărbători -Ziua Maghiarimii-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















