DUBLU. Pentru că traficul prin Vama Porţile de Fier I a crescut simţitor faţă de săptămâna trecută, poliţiştii de frontieră au luat măsuri de evitare a blocajelor, dublând personalul pentru controlul documentelor şi bagajelor pe sensul de intrare în ţară.
PROCURORI. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat şi propus marţi preşedintelui României, pentru numirea în funcţie, 50 de procurori care şi-au exercitat meseria timp de 10 ani şi apoi şi-au încetat activitatea din motive neimputabile.
TARTOUSSI. Mustafa Tartoussi nu poate părăsi ţara, aceasta a fost decizia magistraţilor Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, după ce procurorii au declarat recurs împotriva hotărârii unei instanţe constănţene care a revocat în 27 martie, interdicţia de părăsire a României impusă inculpatului.
CONTROL. Echipe mixte formate din poliţişti şi lucrători silvici vor controla modul în care este tăiat şi comercializat lemnul, după ce la începutul lunii martie a fost încheiat un protocol în acest sens între Poliţia Română şi Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
AMENDAMENTE. Consiliul Superior al Magistraturii a avizat amendamentele privind modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ, necesare după ce unele dispoziţii au fost declarate neconstituţionale.
JUDECATA. Un fost director adjunct şi un fost şef de serviciu de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie Cluj sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la infracţiunea de fals intelectual.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















