Home Actualitate Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

EXTRADARE. Valentin Ceauşescu, fost ofiţer la Compartimentul Judiciar din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi luare de mită, va fi extrădat din Marea Britanie pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

FURT. Un călugar franciscan de la Mănăstirea franciscană din Şumuleu Ciuc a ajutat Poliţia din Miercurea Ciuc să prindă un hoţ pe care l-a surprins după ce a spart cutia milei, în care se aflau donaţiile făcute de credincioşi cu ocazia celui mai mare pelerinaj romano-catolic, respectiv 60.000 de lei.

INFRACŢIUNI. Jumătate din infracţiunile informatice înregistrate anul trecut au fost fraude cu mijloace de plată electronice, inclusiv phishing şi scheming, a declarat ieri şeful serviciului de combatere a criminalităţii informatice din Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate, Virgil Spiridon.

ACUZE. Prefectul de Cluj, Alin Tişe, a acuzat ieri că administraţiile locale din comunele Jucu şi Apahida se fac vinovate de fals în declaraţii, cu scopul de a face afaceri cu terenuri aflate în vecinătatea parcului industrial Tetarom III, unde se va materializa investiţia concernului finlandez Nokia.

FOCURI. Un infractor dat în urmărire pentru că se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea a fost prins în noaptea de luni spre marţi, după ce poliţiştii au tras de mai multe ori în maşina pe care acesta o conducea, potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov.

JUDECATA. Prefectura Cluj a fost dată în judecată pe motiv că instituţiile publice au arborat steagul Uniunii Europene înainte de 1 ianuarie 2007, data la care România a aderat la comunitatea europeană.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.