Acasă Actualitate Pedeapsa lui Adrian Năstase, redusă cu șapte zile

Pedeapsa lui Adrian Năstase, redusă cu șapte zile

DISTRIBUIȚI

Curtea de Apel București a decis, miercuri, ca cele șapte zile petrecute de Adrian Năstase în Spitalul Floreasca înainte de a fi încarcerat să fie scăzute din condamnarea la doi ani de închisoare primită în dosarul "Trofeul calității".
În 2 octombrie, Tribunalul București a respins cererea fostului premier Adrian Năstase, el contestând decizia la Curtea de Apel București.
Magistrații Curții de Apel București i-au admis contestația, decizia fiind definitivă. Astfel, Adrian Năstase va avea de executat cu șapte zile mai puțin din pedeapsa de doi ani de închisoare dispusă în dosarul "Trofeul calității", fiind scăzută perioada din 20 până în 26 iunie, când a stat internat în Spitalul Floreasca după tentativa de sinucidere.
Procurorii susțineau că perioada de spitalizare nu poate fi calculată ca executată dacă persoana condamnată își provoacă afecțiunile pentru care necesită internare.
Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, spunea că la momentul la care clientul său a încercat să se sinucidă avea în posesie ori el, ori membrii familiei sale cel puțin o copie a mandatului de executare a pedepsei emis de instanță, ceea ce înseamnă că de la acel moment ar fi început executarea condamnării.
Avocatul arăta că de la acel moment Năstase a fost în permanență atât sub supravegherea polițiștilor de la Serviciul Urmăriri din Poliția Capitalei, cât și a celor de la Direcția de Reținere și Arest Preventiv.
Adrian Năstase arăta în fața instanței că susținerea procurorului privind condamnații care-și provoacă boala sau afecțiunile nu are fundament, pentru că în cazul său s-a constatat de către Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție o tentativă de suicid, dar nefinalizată, amintând de ordonanața de neîncepere a urmării penale în ceea ce-l privește în acest caz.
Totodată, Năstase preciza că cele șapte zile reprezintă sub 0,1 la sută din perioada efectivă pe care o are de executativ, respectiv de peste 730 de zile.
În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calității", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.
În seara aceleiași zile, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, polițistul care venise să pună în executare sentința a intervenit, iar în confruntare politicianul și-a tras un glonț în gât, care i-a lezat și umărul, rana provocată nefiind fatală. Năstase a fost operat în 21 iunie la Spitalul Floreasca, fiind externat în 26 iunie.
În 26 iunie, Tribunalul București a constatat că nu există niciun impediment de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare în cazul fostului premier. În urma acestei decizii, Adrian Năstase a fost dus de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Spital Rahova, fiind astfel pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Ulterior, Năstase a fost transferat la Penitenciarul Jilava.
Pe de altă parte, Adrian Năstase a formulat și o contestație în anulare în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare în dosarul "Trofeul calității". Judecarea contestației a fost amânată de două ori, întrucât nu se motivase hotărârea definitivă a completului de cinci judecători al instanței supreme care la condamnat pe Năstase.
În motivare – dată publicității în 26 noiembrie – judecătorii ICCJ arată că pentru înlăturarea neliniștii și tulburării sociale, pentru reintegrarea ordinii juridice, trebuie ca cei care au săvârșit infracțiuni să fie de îndată trași la răspundere penală.
Pedeapsa – felul și limitele acesteia – constituie criteriul principal prin care legea penală evaluează, determină și diferențiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracțiuni în parte, mai arată ICCJ.
"Aplicarea și executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârșirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora și din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniștii sociale și al reintegrării ordinii juridice. Aplicarea și executarea pedepselor pot conduce la atingerea scopurilor urmărite, dacă efectuarea lor are loc în timp util. În general, sancționarea infractorilor prin aplicarea pedepsei devine cu atât mai eficace și contribuie cu atât mai intens la realizarea scopurilor de mai sus, cu cât ea intervine într-un interval de timp cât mai scurt și cât mai apropiat de momentul infracțiunii", se mai arată în motivarea condamnărilor definitive din dosarul Trofeul Calității.
De asemenea, precizau cei cinci judecători, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce mai neîntârziat după condamnare. În aceste condiții, conștiința socială are încă vie și exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta și făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârșite și va reacționa mai adecvat.
Instanța supremă va judeca în 14 ianuarie 2013 contestația în anulare a lui Adrian Năstase în cazul condamnării sale la doi de închisoare în dosarul "Trofeul calității".

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.