
Călugărul de la Mânăstirea Frăsinei acuzat că a violat doi frați, unul de 10 ani și celălalt de 13 ani, în incinta Mănăstirii Frăsinei a fost condamnat de magistraţii Curţii de Apel Piteşti la nouă ani şi opt luni de închisoare, pentru viol şi corupere sexuală, ambele în formă continuată, după ce Judecătoria Râmnicu Vâlcea îl achitase pe violator. Alături de el a fost condamnat și paznicul mănăstirii la 17 ani şi 8 luni închisoare.
Mănăstirea Frăsinei din județul Vâlcea este singura mănăstire ortodoxă din Romania unde femeile nu au voie să intre
Judecătorii Curții de Apel au schimbat încadrarea juridică a faptelor în baza căreia călugărul Nicolae Stanca fusese achitat și le-au aplicat celor doi pedepse grele.
Cum au fost violați copiii
Pe cel mai mic l-au atras în chiliile mănăstirii (în mai multe încăperi), unde luni în șir l-au pus să asiste la tot felul de perversiuni sexuale care aveau loc între aceștia. Când au considerat că „este pregătit“, timp de patru zile consecutiv l-au obligat să le facă sex oral, iar apoi să le satisfacă toate dorințele. Fratele lui mai mare a fost și el abuzat sexual de către paznic.
Decizia este definitivă