
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent la prezidențiale, a izbucnit în râs când l-a auzit pe Victor Ponta, fost premier PSD, fost președinte PSD și posibil candidat de asemenea la prezidențiale, spunând despre el că e „reprezentantul sistemului deep state”. Vorbind apoi serios, Dan a oferit mai multe explicații despre finanțarea campaniilor sale electorale.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.
Nicușor Dan, explicații despre bannere și finanțarea campaniilor sale electorale
„Să-i arestăm și pe Donald Trump, și pe Kamala Harris, că și ei au strâns bani”, a glumit Nicușor Dan, când a auzit aceste declarații.
El a abordat apoi serios situația: „Acum, vorbim serios… În alegerile locale am strâns 500.000 de euro. Au fost alegeri locale pe București, bucureștenii sunt puțin mai bogați decât restul țării în statistică. Acum îmi propun să strângem două milioane, foarte optimist. Am lansat un site, nicusordan.ro, adică l-am refăcut pentru această campanie, și acolo e o secțiune de donații. Acolo scrie transparent câți bani s-au strâns și de la câte persoane. Până acum câteva ore, se strânseseră 40.000 de euro de la 550-600 de persoane”.
„Legat de panotaj, că am mai văzut comentarii în spațiul public, e foarte simplu. (…) În legea românească există precampanie, în care poți să pui bannere mari și tot ce faci e pe cheltuiala ta. Acolo s-au dus mare parte din cei 500.000 de euro. Și e campanie în ultimele 30 de zile, în care n-ai voie bannere, ci doar pe panourile puse de Primărie să pui niște afișe. Acolo toate cheltuielile sunt rambursate de stat dacă faci 3%. Deci una e una, alta e alta.
Deci noi acum suntem în precampanie, nu există o restricție și nu există niciun decont de la AEP. Deci cheltuielile astea, panourile astea sunt din banii pe care oamenii îi donează”, a mai explicat Nicușor Dan, pentru B1 TV.