Toate persoanele judecate în dosarul ”Aurul Dacic” pentru săpăturile ilegale din Sarmisegetusa Regia, unde au descoperit și vândut 15 brățări dacice din aur, au beneficiat de clemența judecătorilor Curții de Apel Alba, instanță care a pronunțat condamnări reduse față de Tribunalul Hunedoara. Decizia din apel nu este definitivă, recursul urmând a fi judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, de la 12 ani de închisoare, pedeapsa lui Iulian Ceia a fost coborâtă la șapte ani de detenție. Ciprian State Hidișan a fost condamnat inițial la 11 ani de închisoare iar Curtea de Apel Alba i-a micșorat cu un an pedeapsa.
În cazul altor șase persoane, magistrații Curții de Apel au menținut condamnările de 10 ani de închisoare, respectiv șapte ani pentru alți doi inculpați. Ministerul Culturii a solicitat pe latură civilă obligarea acestora la despăgubiri de 6,6 milioane de euro, dar instanța i-a obligat pe inculpați la despăgubiri civile de 1,9 milioane de euro. Până în prezent, statul român a reușit să recupereze 13 din cele 15 brățări, care se află acum în custodia Muzeului Național de Istorie a României. Inițial, s-a crezut că a existat un singur tezaur descoperit și traficat pe piața neagră internațională, constituit din 15 brățări spiralice de aur, pe care braconierii le-au sustras din situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia. Ulterior, pe măsură ce statul român a reușit să identifice și să recupereze 13 brățări dacice, experții au ajuns la concluzia că există cel puțin cinci astfel de tezaure, iar numărul total al spiralelor este de 24.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















