Deși președintele Traian Băsescu i-a cerut președintelui CSM, Lidia Bărbulescu, creșterea nivelului de performanță al judecătorilor, acesta a aflat cu stupoare că, de fapt, avocaților trebuie să le ceară acest lucru, deoarece ei vor deveni judecătorii de care țara are nevoie. Bărbulescu a precizat la Congresul avocaților din România, de la Costinești, unde a fost prezent și președintele Băsescu, faptul că din rândul avocaților buni se pot "racola" judecători și mai buni. În replică, președintele a menționat că această afirmație demonstrează că discuțiile pe care le-a avut cu Bărbulescu, pe tema creșterii performanței judecătorilor, au fost în van, că de fapt avocaților trebuia să li se adreseze cu privire la acest aspect. Pe de altă parte, președintele Traian Băsescu a mai precizat că și avocații trebuie să ajungă la un nivel mai bun de pregătire, deoarece "nu poți cere ridicarea nivelului onorariilor fără a fi performant".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















