Permisele de conducere ale românilor vor fi înlocuite treptat, începând cu acest an, cu unele de tip european, cu noi elemente de securizare, o primă măsură în acest sens fiind inscripționarea laser a noilor documente.
Purtătorul de cuvânt al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), subcomisarul Mihai Enache, a declarat că noile permise de conducere vor fi introduse, probabil, din a doua jumătate a anului 2008.
"Nu toate persoanele sunt obligate să își preschimbe permisele de conducere. După trecerea la noul permis de conducere, la standarde europene, acest document va fi dat celor care primesc pentru prima dată permis de conducere, apoi celor cărora aceste acte le-au expirat, au fost distruse, pierdute sau celor aflați în situațiile care impun schimbarea documentelor. Probabil, majoritatea șoferilor vor primi noile documente pe măsură ce expiră cele vechi", a explicat subcomisarul Mihai Enache.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















