
Sesiunea a doua a bacalaureatului continuă miercuri cu proba obligatorie a profilului, la care sunt așteptați 36.228 de absolvenți de liceu, dintre care 31.845 vor susține examen la matematică și 4.383 la istorie, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației Naționale.
Metodologia de desfășurare a examenului de bacalaureat prevede că niciun candidat nu poate intra în sala de examen cu telefon, rucsac, sacoșe sau poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Cei care fraudează nu vor mai putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
Vineri este programată proba la alegere a profilului și specializării E) d).
Afișarea rezultatelor se va face luni, 1 septembrie, până la ora 12,00, urmând ca în aceeași zi să fie depuse contestațiile, în intervalul orar 12,00 — 16,00. Soluționarea contestațiilor se va realiza între 2 și 3 septembrie iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie, potrivit Agerpres.
La sesiunea de toamnă a bacalaureatului s-au înscris în total 63.323 de absolvenți, dintre care 42.121 din promoția 2013-2014 iar 21.202 din promoțiile anterioare.
La prima sesiune a bacalaureatului au fost prezenți 151.311 de absolvenți de liceu din cei 161.682 înscriși. Înainte de rezolvarea contestațiilor erau promovați 59,25% de absolvenți de liceu iar după rezolvarea contestațiilor — 60,65%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















