Plățile în interiorul Uniunii Europene au devenit mai ieftine și mai sigure

    DISTRIBUIŢI

    Cetățenii celor 27 de state din UE, precum și cei din Islanda, Elveția, Liechtenstein și Norvegia vor putea efectua plăți mai ușor și mai ieftin. Prin lansarea oficială a proiectului Single Euro Paymant Area (SEPA), cetățenii, companiile sau alți agenți economici vor putea efectua transferuri în euro, pe teritoriul Europei, pe plan local sau internațional, în aceleași condiții, drepturi și obligații, indiferent de locația lor. Transferurile în euro pe teritoriul Europei vor deveni la fel de ușoare, ieftine și sigure precum cele de pe interiorul unui singur stat.
    Astfel, românii vor putea opera cu un singur cont bancar și în România și în afara Uniunii. Deocamdată sunt 15 bănci din România care deja au aderat la SEPA și care își vor implementa în scurt timp standardele UE în materie de transferuri de plăți și credite. Sunt vizate atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice, deci îi va fi mult mai ușor unui cetățean român să apeleze la un credit în afara României, să meargă în străinătate și să facă un împrumut, el având deja o marcă a lui recunoscută în UE, după cea înregistrată în România, acel cod IBAN.
    Pentru plățile prin intermediul cardurilor, SEPA Cards Framework a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008. Proiectul SEPA va înlocui complet sistemele naționale de plăți ale băncilor din 2010. Potrivit unui studiu al Băncii Central Europene (BCE), băncile și-ar putea reduce semnificativ costurile, dar se vor confrunta cu o intensificarea concurenței, ca urmare a creșterii eficienței tranferurilor pe piețele UE și stimulării inovației.

    Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

    Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

    POSTAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    DISCLAIMER
    Atentie! Postati pe propria raspundere!
    Inainte de a posta, cititi regulamentul.