Ploile se opresc și vremea va fi în general frumoasă până la sfârșitul săptămânii, însă precipitațiile vor reveni pe 4-5 august, în cantități moderate, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
"Nu va mai ploua până duminică, doar joi, în a doua parte a zilei, se vor înregistra precipitații slabe, în zonele de munte, dar nu vor depăși 10-15 litri pe metru pătrat", a declarat meteorologul de serviciu al INMH.
De miercuri până duminică, maximele vor fi cuprinse între 23 și 32 grade, iar minimele între 10 și 22 grade, cu mențiunea că cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în estul Transilvaniei.
În București, vremea va fi frumoasă în următoarele trei zile, cu temperaturi de până la 32 de grade.
Ploile vor reveni, însă, pe 4 sau 5 august.
"Un front care vine dinspre nord-vest va traversa România și se vor înregistra precipitații. Nu putem spune exact cât va ploua, însă, din datele pe care le avem acum, nu pare că va fi vorba de cantități mari de precipitații", a declarat Ion Sandu, directorul ANM.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















