Conducerea grupului de presa Media On, care editeaza saptamanalul -Banii nostri-, a adresat, ieri, o scrisoare deschisa autoritatilor romane, solicitandu-le sa aplice legea pentru solutionarea incidentului petrecut la Sinaia, unde au fost batuti si jefuiti patru dintre jurnalistii sai.
Semnatarii scrisorii deschise atrag atentia asupra faptului ca, la patru zile de la producerea infractiunii, politia din Sinaia nu are inca o pozitie coerenta in acest caz.
Acestia reproseaza in principal faptul ca -… identitatea agresorilor nu a fost dezvaluita, desi existau destule indicii, mai ales ca agresorii si-au lasat masina la locul incidentului. In ciuda angajamentelor pe care si le-a luat statul roman in fata organismelor europene si nord-atlantice, de a apara libertatea de expresie si drepturile jurnalistilor, de a mobiliza institutiile abilitate ale statului pentru prinderea si judecarea celor care au agresat de-a lungul timpului ziaristi romani, asistam la cel mai grav eveniment din acest an-.
Scrisoarea deschisa a fost adresata presedintelui Ion Iliescu, premierului Adrian Nastase, ministrilor administratiei si internelor, Marian Saniuta, afacerilor externe, Mircea Geoana, justitiei, Cristian Diaconescu, integrarii europene, Alexandru Farcas, inspectorului general al Politiei Romane, chestorul principal Dumitru Sorescu, si procurorului general al Romaniei, Ilie Botos, dar si principalilor lideri de partid.
Semnatarii scrisorii mentioneaza ca la doar cateva ore dupa ce Uniunea Europeana, -contand pe seriozitatea regimului de la Bucuresti-, a anuntat incheierea negocierilor de aderare, -patru jurnalisti au fost batuti si jefuiti in centrul celei mai importante statiuni turistice din Romania, Sinaia, pe cel mai frecventat drum al tarii, DN 1, in plus si la doi pasi de sediul politiei si primariei-.
De asemenea, Agentia de Monitorizare a Presei a luat act de agresiunea asupra celor patru jurnalisti si a cerut reprezentantilor legii sa-i identifice si sa-i pedepseasca urgent pe cei vinovati.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















