Home Actualitate Polițiștii au făcut paradă la mall

Polițiștii au făcut paradă la mall

DISTRIBUIŢI

Polițiștii bucureșteni au ieșit ieri la paradă, într-un mal din centrul Capitalei, cu cea mai nouă tehnică din dotarea Poliției Române. Pe parcursul întregii zile, o serie de manifestări au marcat Ziua Poliției, care împlinește luni 191 de ani de atestare documentară. Bolizii numai buni de domolit vitezomanii au fost admirați în parcarea complexului, unde câinii au făcut demonstrații de agilitate, în timp ce în standurile din interior, ”roboțelul pirotehnic” s-a aflat în centrul atenției celor mici.
Un ”jaguar” de ultimă generație, dar și motociclete și tricicluri din dotarea Poliției Române au dominat parcarea centrului comercial, iar copii au primit de la oamenii legii puțin ajutor pentru a le încerca, au participat la mai multe concursuri tematice și au fost recompensați cu daruri. Dotările trupelor de intervenție specială, tehnica de ultimă generație folosită în activitatea criminalistică, de depistare a urmelor, dar și expoziția de arme și costume au avut succes în rândul vizitatorilor, care s-au bucurat și de prezența unui invitat special, fostul boxer Leonard Doroftei.
În mall s-a aflat și un laborator mobil de ultimă generație, folosit de Institutul de Criminalistică pentru realizarea cercetării la locul comiterii unei infracțiuni. Polițiștii criminaliști au explicat modul în care laboratorul mobil îndeplinește multiple funcții, permite descoperirea și ridicarea amprentelor sau altor tipuri de urme, precum și realizarea de portrete robot. Pilotat de la distanță de un specialist,”Roboțelul pirotehnic” a reușit cu succes să dezamorseze un dispozitiv explozibil, în timp ce mai mulți polițiști le-au împărțit broșuri vizitatorilor, explicându-le programele de prevenire ale Poliției.

Mihai Niculescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.