Home Actualitate Ponta, chemat vineri la ANAF cu declarațiile de venit pe 2007...

Ponta, chemat vineri la ANAF cu declarațiile de venit pe 2007 și 2008

DISTRIBUIŢI

Președintele PSD, Victor Ponta, a primit o invitație de la ANAF, în care este solicitat să se prezinte pe 24 iunie la sediul ANAF, cu declarațiile de venit pe 2007 și 2008 și cu registrul jurnal de încasări și plăți. Adresa aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice. Ponta este informat că, pe 6 iunie 2011, organele de inspecție fiscală din cadrul ANAF Sector 1 s-au deplasat la domiciliul fiscal al acestuia din București, în vederea efectuării unei inspecții fiscale conform art. 94 din OG 92/2003.
„Inspecția fiscală nu s-a putut efectua, drept care, în baza art. 50 din OG 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, vă invităm în data de 24.06.2011, ora 9.00, la sediul Activității de inspecție fiscală al Administrației Finanțelor Publice Sector 1 din București, strada Mărăști nr. 4, etaj 4, ocazie cu care veți prezenta, conform art. 56 și 94 din OG 92/2003, următoarele documente: copie după CI/BI/pașaport, declarațiile anuale de venit pentru anii 2007 și 2008, registrul jurnal de încasări și plăți“, se arată în adresa primită de Ponta.
Președintele PSD este avertizat, în finalul invitației, că neprezentarea la ANAF constituie contravenție conform art. 219, alin. (10), lit. c) din OG 92/2003 și se sancționează cu amendă, cu excepția cazului în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni.
„Solicitarea adresată dlui Ponta nu are nimic politic. Un prejudiciu cât de mic, chiar și de un leu, nu putem să îl lăsăm nerecuperat“, a declarat pentru HotNews.ro președintele ANAF, Sorin Blejnar.
Întrebat dacă prejudiciul estimat nu este prea mic pentru a justifica arondarea inspectorilor în acest control atâta timp cât evaziunea fiscală consistentă se petrece în alte zone din economie, Blejnar a răspuns: „Văd că nu aveți o atitudine pozitivă. Vă reamintesc că i-am trimis o invitație dlui Ponta în 24.05.2011 și în 06.06.2011, inclusiv la locul de muncă al domniei sale, la Camera Deputaților“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.