Acasă Actualitate Ponta confirmă taxa pe stâlpi, parcări și Vidraru

Ponta confirmă taxa pe stâlpi, parcări și Vidraru

DISTRIBUIȚI

Guvernul va introduce plata impozitului pe proprietate pentru construcțiile speciale exceptate până în prezent, a anunțat premierul Victor Ponta, iar ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a confirmat că nu s-au mai făcut derogări, deci vor fi taxate rețelele electrice, eoliene și hidrologice.
Măsura a fost anunțată încă de săptămâna trecută de agenția MEDIAFAX.
"Toate companiile care dețin construcții speciale vor fi impozitate, deci inclusiv E.ON, Enel, Transelectrica, Transgaz, Romgaz… Nu numai companiile de stat, dar și companiile private (…) Stabilim în perioada imediat următoare (nivelul taxării – n.r.) , noi stabilim ca măsură de principiu, măsură ce vom impozita ca și construcție specială, depinde de categoria de construcție specială, va avea o cotă diferențiată", a arătat Chițoiu.
Construcțiile speciale sunt acele construcții care nu sunt realizate sub forma de incintă sau care sunt realizate sub forma de incintă, dar nu sunt destinate desfășurării unei activități.
Sunt considerate constructii speciale sonde de țiței, gaze, sare, platforme de foraj marin, centrale hidroelectrice, termoelectrice, nuclearoelectrice, stații de transformare și de conexiuni, precum și clădirile și construcțiile speciale anexe ale acestora, posturi de transformare, rețele aeriene de transport și distribuție a energiei electrice și stâlpii aferenți acestora, cabluri subterane de transport, instalații electrice.
Tot în această categori intră și canalizări și rețele de telecomunicații subterane și aeriene, căi de rulare, de incintă sau exterioare, galerii subterane, planuri înclinate subterane și rampe de puț, puțuri de mină, coșuri de fum, turnuri de racire, baraje și construcții accesorii, diguri, construcții-anexe, de imbunatatiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele și stațiile de pompare aferente canalelor, poduri, viaducte, apeducte și tuneluri, rețele și conducte pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare, terasamente, platforme betonate, împrejmuiri, instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare.
Daniel Chițoiu a arătat că taxarea nu se extinde pentru construcții altele decât clădiri care se află în proprietatea persoanelor fizice și sunt utilizate în scop propriu. El a arătat însă că pentru piscină cu destinație comericală va fi plătit impozit.
"Aici este vorba de construcțiile speciale deținute de persoanele juridice, nu de persoane fizice, cum ar fi rețelele de transport, stâlpi, depozite, magazii, care în prezent sunt scutite sau nu sunt supuse impozitării, nu intră în baza de impozitare", a explicat Chițoiu.
Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, declara anul trecut că trebuie extinsă impozitarea proprietății, inclusiv în ceea ce privește populație, dând ca exemplu atunci piscinele individuale.

Olga Dumitrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.