Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R. pun în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în București și în județele Sibiu și Mureș, la sediile și/sau punctele de lucru ale persoanelor fizice și juridice implicate într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor.
Investigațiile vizează activități infracționale desfășurate în perioada 2022 – 2024, constând în constituirea mai multor circuite financiare bazate pe folosirea conturilor bancare deținute de mai multe persoane juridice, coordonate de două persoane fizice, în scopul transferului de sume de bani care ar putea proveni din comiterea de infracțiuni de evaziune fiscală.
Din probatoriul administrat în cauză a reieşit faptul că o societate controlată de cele două persoane menționate anterior ar fi încasat sume importante de bani (aproximativ 7.200.000 de dolari americani) de la societăţi comerciale din Africa, transferuri care nu s-ar regăsi în declarațiile fiscale depuse la organul fiscal, deși sumele transferate din străinătate ar face referire la plata de facturi emise de această societate comercială. Ulterior, sumele încasate ar fi fost transferate către o societate comercială din Marea Britanie, deținută și controlată de una dintre persoanele implicate, fiind direcționate sume de bani și în conturile deținute de cealaltă persoană. De asemenea, o parte importantă a fondurilor ar fi fost retrasă în numerar, fără să fi avut vreo justificare.