Nicușor Dan, primarul general reales al Capitalei, a vorbit, pentru B1 TV, despre relația cu subalternii, dar și cu prefecții pe care i-a avut Bucureștiul până acum, în timpul mandatului său. El s-a arătat amuzat când și-a adus aminte de Toni Greblă (ex-PSD, acum șeful AEP), dar despre actualul prefect, Mihai Mugur Toader (PSD), a spus că e cel mai agresiv.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Pe bune!”, moderată de Răzvan Zamfir pe B1 TV.
Întrebat dacă a scos din Primărie oamenii pe care-i prezenta acum 4 ani drept parte a unei „caracatițe”, Dan a răspuns: „Cei mai mulți dintre ei erau în companiile municipale și desființându-le pe alea, au plecat și ei. Au mai fost, să zicem 75%-25%. Din cei 25%, marea majoritate erau cu concurs luat pe diverse structuri ale Primăriei, nu poziții foarte înalte. Pe unii i-am mai mutat, i-am gestionat”.
Întrebat dacă e acum cineva în poziție înaltă care-l poate bloca din rea voință, acesta a răspuns: „Din cei care sunt în subordinea mea nu, chiar dacă unii, în fine, nu e relația cea mai fericită. În schimb, prefectul ne-a blocat foarte mult, mai ales în ultimele luni. Am avut vreo cinci prefecți, am început cu Berbeceanu și am sfârșit cu dl Toader de la PSD…” (Toader fiind fostul primar al Sectorului 2 și fratele șefei PSD Sector 2, Rodica Nassar, care ocupă această funcție de pe vremea lui Ion Iliescu).
Citește și
Dan a mai spus că a avut ceva tensiuni și cu fostul prefect Toni Greblă, apropiat de PSD, acum chiar Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP).
„Una importantă a fost asta, când voia să atace în instanță PUZ zone protejate, adică reglementarea de urbanism pe toate zonele protejate. Asta a fost o chestie serioasă.
În rest, mi-a scris o scrisoare o dată să-mi atragă atenția că nu port tricolor la evenimente, că se pedepsește cu 2.500 de lei sau cu nu știu cât…
Dar acum dl Toader e cel mai agresiv dintre ei, nu știu cine-l sfătuiește… De două ori am schimbat șeful Poliției Locale, adică l-am mutat pe o altă poziție, de două ori mi-a atacat în instanță și legea spune că atunci când prefectul atacă, suspendă tot… Deci un prefect care vrea să facă rău primarului poate să facă foarte mult rău”, a mai declarat Nicușor Dan.
Acesta a mai precizat că un prefect are putere mare – poate să blocheze Hotărâri de Consiliu, bugete. „Deocamdată asta nu s-a întâmplat”.