Home Actualitate Președintele Judecătoriei Panciu, acuzat de fals în declarații și incompatibilitate

Președintele Judecătoriei Panciu, acuzat de fals în declarații și incompatibilitate

DISTRIBUIŢI

Președintele Judecătoriei Panciu, Mihai Florin Stoica, a fost în incompatibilitate, întrucât a ocupat simultan funcțiile de judecător și de șef al secției FC Panciu, iar pentru că nu a menționat în declarația de interese că a fost acționar la SC Sportul Vrancea, este suspectat de fals, potrivit ANI.
Agenția Națională de Integritate (ANI) arată , într-un comunicat de presă, că Mihai Florin Stoica a fost în incompatibilitate în perioada 17 februarie 2004 – 31 martie 2011, pentru că a ocupat simultan funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Panciu, județul Vrancea, și pe cea de președinte al Secției de Fotbal Club Panciu, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local.
ANI a mai constatat că judecătorul Mihai Florin Stoica a fost în incompatibilitate și în perioada 11 august 2008 – 2 decembrie 2010, când a avut calitatea de acționar al SC Sportul Vrancea SA.
Președintele Judecătoriei Panciu a încălcat astfel dispozițiile articolului 101 din Legea 161/2003, potrivit cărora funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, dar și ale articolului 102, litera b), potrivit cărora magistraților le este interzis să aibă calitatea de asociat la societăți comerciale. De asemenea, Stoica a încălcat prevederile articolului 5, alineatul 1 din Legea 303/2004, potrivit cărora funcțiile de judecător sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private și ale articolului 8, alineatul 1, litera c), potrivit cărora judecătorilor și procurorilor le este interzis să aibă calitatea de asociat la societăți comerciale, potrivit ANI.
De asemenea, întrucât Mihai Florin Stoica nu a menționat în declarațiile de interese calitatea deținută în cadrul societății comerciale, au rezultat indicii privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de articolul 326 din noul Cod penal.
În acest caz, Agenția Națională de Integritate sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, pentru a face cercetări privind posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații.
Mihai Florin Stoica a fost magistrat la Judecătoria Focșani din 1 iulie 1985 până în 1 aprilie 1989, dată de la care deține funcția de judecător la Judecătoria Panciu. La 10 decembrie 2007, Mihai Florin Stoica a fost delegat în funcția de președinte al Judecătoriei Panciu, iar din 1 decembrie 2012 a fost numit la conducerea instanței, prin concurs, pe o perioadă de trei ani.
ANI a precizat că Mihai Florin Stoica a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare și elementele identificate, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.