Știrea inițială
Potrivit unor surse, președintele SUA, Donald Trump l-a invitat pe președintele României să vorbească la Consiliul pentru Pace, asta după ce membrii din acest organism își vor ține discursurile.
Astfel, Nicușor Dan este singurul lider european care va vorbi la această primă întâlnire a Consiliului pentru Pace, întâlnire la care Nicușor Dan participă joi seara. Președintele României este singurul președinte din lume care a câștigat de două ori medalia de aur cu scor de 100% la Olimpiada Internațională de Matematică, în anii 1987 și 1988.
Observatorii care nu sunt înscriși în organizația creată de Donald Trump nu au drept pe vot.
Pe de altă parte, dintre statele-observatori prezente la acest consiliu, România este reprezentată la cel mai înalt nivel, cel de președinte. Celelalte stat au trimis fie miniștrii de externe, fie consilieri. Acest lucru înseamnă că poate să-i ofere președintelui României oportunitatea de a ține un discurs în fața celorlalți lideri.
Din consiliul înființat de Donald Trump, criticat de mai mulți lideri europeni, fac parte în momentul de față aproximativ 25 de state, iar 11, printre care România și un reprezentant al Uniunii Europene, vor fi prezente la Washington ca observatori.
Dan a spus că a luat decizia de a da curs invitației după ce a vorbit cu partea americană despre implicațiile participării, avînd în vedere alte angajamente internaționale la care România este deja parte.
Într-un interviu acordat marţi la Radio România Actualităţi, preşedintele Nicuşor Dan a subliniat că „este în interesul României” să participe la Consiliul pentru Pace, în calitate de observator.
„Mesajul este, în opinia mea, foarte important. Au existat anumite, cum să le spunem, dubii, neîncredere, poate, după alegerile anulate, din partea administraţiei americane. Cred că prezenţa României, prin preşedintele ei, ajută la a clarifica, odată pentru totdeauna, şi diplomatic şi faţă de cetăţeni care este relaţia adevărată bilaterală între România şi Statele Unite”, a arătat şeful statului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















