Deși mai ieri a făcut apel la o campanie electorală civilizată, lipsită de atacuri sub centură, candidatul PNL la Primăria sectorului 1 a fost lovit de "amnezie" și, în încercarea de a convinge electoratul să-l voteze, a început să împartă acuze nefondate, citite de prin ziare, la adresa contracandidatul său, actualul viceprimar al Capitalei, Răzvan Murgeanu. Culmea este că atât de tare a fost lovit de amnezie liberalul candidat Chiliman, încât, "uitând" de afacerile imobiliare penale pe care le-a derulat în timpul mandatului său – care au culminat cu aprobarea furtului unui teren în Bd. Primăverii nr. 32, care avea proprietar, în favoarea unor samsari imobiliari – l-a acuzat fără nicio probă pe Murgeanu că ar fi în strânsă legătură cu diverși "rechini imobiliari". Cuprins de disperare că va pierde fotoliul de primar și că va trebui să facă față unor dosare penale aflate în derulare, Chiliman nu s-a limitat în a-l ataca doar pe Murgeanu, ci a simțit nevoia să sară și la gâtul președintelui PNG, George Becali, care și-a exprimat deschis dorința de a nu-l mai vedea în fruntea sectorului 1 pe liberal. Și ca tacâmul să fie complet, liberalul, al cărui mandat e pe ducă, s-a "înfuriat" atât de tare, încât a susținut în gura mare că refuză susținerea oferită de PSD pentru turul al doilea, în fapt singura mână de ajutor care l-ar fi putut duce la mal fără să se "înece".
Chiliman, un candidat disperat
În replică la ieșirea disperată a lui Chiliman, contracandidatul său, Răzvan Murgeanu, s-a limitat în a-i transmite liberalului, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu cedează la fumigenele pe care acesta le aruncă. Ba mai mult, așa cum era de așteptat, Murgeanu l-a acuzat subtil pe Chiliman de ipocrizie: "Candidatul PNL Andrei Chiliman se dezice de propriul apel, care se dovedește ipocrit, de a promova o campanie curată". Mizând pe forța electoratului din sectorul 1, care a sancționat deja la primul scrutin incapacitatea lui Chiliman de a gestiona problemele administrației locale, Răzvan Murgeanu i-a transmis liberalului – în replică la acuzele acestuia – că are în spate "o singură coaliție, a cărui dimensiune crește". Anume, "coaliția bucureștenilor din sectorul 1, care au hotărât să dea jos incompetența administrativă, indiferența și ipocrizia a încă primarului Chiliman". Un edil care, dacă ar fi să ne luăm după declarația sa de avere oficială, este disperat că a împrumutat de la soacra sa 5.000 de euro în 2005, 20.000 de euro și 35.000 de lei în 2007. Din nefericire pentru dânsul, împrumutul este scadent în 2008, lucru care crește disperarea lui Chiliman pentru împrospătarea mandatului de primar", a subliniat Murgeanu în finalul comunicatului. Mai mult, acesta din urmă i-a recomandat liberalului să se abțină de a mai mânji, știindu-se deja mânjit. "Cum poate domnul Chiliman să indice bucureștenilor cu degetul Çdrumul dreptÈ, când drumul vieții sale a trecut prin mocirla escrocheriei financiare SAFI? Mandatul domniei sale a fost benefic în ce-l privește, în privința recuperării a patru imobile din București, nemaipunând în calcul casele sau terenurile din Sinaia, Predeal, Eforie Nord, Vernești (jud. Buzău). Nu s-a gândit, lăfăindu-se în atâtea case, că în sectorul 1 există peste 2.000 de familii care au nevoie de locuințe sociale. Andrei Chiliman a pierdut din bugetul local peste trei mii de miliarde numai în 2007, bani care ar fi fost suficienți pentru construcția a 2.000 de apartamente noi?", a subliniat Murgeanu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















