Home Actualitate Primarul din Siculeni, Szentes Csaba, îi discriminează pe români

Primarul din Siculeni, Szentes Csaba, îi discriminează pe români

DISTRIBUIŢI

Csaba la Csaba nu-și scoate ochii

În urmă cu patru ani, în urma unei sesizări a jurnalistului Dan Tănasa, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) a constatat că pagina de internet a Primăriei comunei Siculeni din județul Harghita (www.madefalva.ro), este redactată exclusiv în limba maghiară, fapt ce constituie o discriminare la adresa cetățenilor români din zonă, necunoscători ai limbii maghiare.
Drept urmare, C.N.C.D. l-a atenționat pe fostul primar al localității, Tamas Jozsef, să refacă pagina de internet respectivă, astfel încât aceasta să conțină și informații în limba română. Insă acesta nu s-a conformat deciziei CNCD, motivând „insuficiența resurselor financiare“. Culmea, situația a rămas neschimbată și după alegerile locale din iunie 2012, când la conducerea primăriei Siculeni a fost ales un alt reprezentant UDMR, Szentes Csaba, fără ca C.N.C.D. să aplice sancțiunile prevăzute de Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Citat la audieri în noiembrie 2012, noul primar Szentes Csaba, a trimis o adresă prin care, anunța cu tupeu C.N.C.D. că pagina primăriei nu are și o variantă în limba română „din lipsă de fonduri“. Totuși, Szentes Csaba s-a angajat în fața C.N.C.D. că va rezolva problema „în două săptămâni“ (vezi facsimil). Deși au trecut peste două luni și jumătate de la „angajamentul“ respectiv, și acum pagina de internet a Primăriei Siculeni este în continuare, în totalitate, în limba maghiară (foto).
In mod normal, pentru nerespectarea prevederilor art. 14 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. („Constituie contraventie refuzarea acordarii pentru o persoana sau pentru un grup de persoane a unor drepturi sau facilități, datorită apartenenței acesteia/acestuia la o rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv datorită convin­gerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză), ar fi fost normal ca C.N.C.D. să amendeze Primăria Siculeni cu suma de 2.000 de lei. In plus, conducerea  C.N.C.D. trebuia să sesizeze și organele abilitate pentru a se constata dacă nu cumva refuzul edililor din Siculeni de a pune pe pagina de internet și informații în limba română intră sub incidența legii penale.
Numai că, în mod suspect, Csaba Ferenc Asztalos – fost consilier juridic și de politică internă a președintelui U.D.M.R între 1999-2002 și actual președinte al instituției care garantează respectarea și aplicarea principiului nediscriminarii – nu a dorit, cel puțin până acum, să-I oblige pe colegul săi udemerist din Siculeni să respecte legea.
De subliniat faptul că mai multe primării din județul Harghita se abat de la respectarea legislației privind  nediscriminarea, iar conducerea C.N.C.D. acceptă tacit acest lucru. Astfel, multe primării din Harghita au rezervat în limba maghiară denumirea domeniilor pentru paginile de internet. Astfel, primăria Gheorgheni deține domeniul de internet http://www.gyergyoszentmiklos.ro, în vreme ce Primăria Odorheiu Secuiesc a achiziționat domeniul http://www.varoshaza.ro pentru a-și publica informațiile de interes local.

Fostul primar din Siculeni n-avea bani pentru site, dar avea pentru „învârteli“

Fostul edil din Siculeni, udemeristul Tamas Jozsef, a fost anchetat penal de procurorii Parchetului Judecatoriei Miercurea-Ciuc, sub acuzația de abuz și neglijență în serviciu. Conform anchetatorilor, Tamas Jozsef ar fi păgubit bugetul local cu peste 330 de milioane de lei vechi, bani pe care Consiliul local a fost obligat, printr-o sentință judecătorească, să îi plătească unei firme de construcții care a realizat lucrări de reparații la școala din comună. Procurorii susțineau că devizul aprobat de Consiliul Local Siculeni pentru repararea școlii fusese de 600 milioane lei vechi, însă fostul edil, cu de la el putere, a dispus lucrări suplimentare de încă 330 de milioane de lei vechi, deși nu existau fonduri bugetare. Cum Primăria Siculeni nu a avut de unde plăti firmei care realizase lucrările, aceasta vândut la licitație un autoturism Dacia al acesteia și a pus sub sechestru un imobil cu destinația de locuință de serviciu aparținînd comunității locale. Pentru ca tacâmul să fie complet, anchetatorii au dezvăluit că locuința respectivă fusese închiriată ilegal de fostul edil către… fostul edil, în  anul 2009, fără însă ca acesta să achite vreun leu chirie către primărie.

Ovidiu Zară

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.