Acasă Actualitate Prințul Charles al Marii Britanii a sosit în România cu un avion...

Prințul Charles al Marii Britanii a sosit în România cu un avion privat

DISTRIBUIȚI

 

Prințul Charles al Marii Britanii, moștenitorul coroanei britanice, a sosit, marți după-amiază, în România, pe Aeroportul Internațional „Transilvania”, din Târgu Mureș, cu un avion privat, fiind preluat de SPP, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Potrivit unor surse neoficiale, avionul privat care l-a adus pe Prințul Charles în România a aterizat, marți, în jurul orei 15.30, pe Aeroportul Internațional din Târgu Mureș, moștenitorul coroanei Marii Britanii fiind preluat de către ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază, urmând ca, într-o primă fază, acesta să meargă la locuința sa din localitatea brașoveană Viscri.

 

Prințul Charles s-a aflat în România și în urmă cu un an, când a mers la domeniul contelui Kalnoky Tibor din localitatea covăsneană Micloșoara, la una din proprietățile sale de pe Valea Zălanului, din comuna Malnaș, județul Covasna, în localitatea mureșeană Archita și în localitatea brașoveană Viscri, unde are, de asemenea, o locuință.

 

În aceeași perioadă, Prințul Charles s-a întâlnit cu președintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, tot atunci având o întâlnire și cu premierul Victor Ponta.

 

În cadrul aceleiași vizite private de anul trecut, Prințul Charles a avut o scurtă întrevedere și cu ministrul Mediului, Rovana Plumb, care l-a invitat să i se alăture în viitoarele sale proiecte „verzi”, moștenitorul coroanei Marii Britanii fiind de acord cu acest lucru.

 

Prințul Charles a fost în Transilvania de mai multe ori, în ultimii ani, în vizite private, în județele Mureș, Covasna, Harghita și Brașov.

 

Moștenitorul coroanei britanice este unul dintre susținătorii pădurilor din Transilvania, el apărând în cadrul miniseriei „Wild Carpathia”, lansată în octombrie 2011 și difuzată la nivel internațional pe Travel Channel. Miniseria are trei părți și promovează mai multe zone din România. Ultima parte a miniseriei documentare „Wild Carpathia”, intitulată „Wild Forever”, promovează mai multe zone din România, între care orașul Cluj-Napoca, Maramureșul, cimitirul de la Săpânța, Bucovina, Munții Făgăraș, Valea Zălanului și satul Saschiz, și include un interviu cu prințul Charles al Marii Britanii.

 

Seria „Wild Carpathia” este conceptul lui Paul Lister, fondator al European Nature Trust, o organizație care are ca scop protejarea marilor areale sălbatice și a regiunilor naturale degradate de pe continentul european.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.