Moștenitorul coroanei britanice, prințul Charles, aflat într-o vacanță în România, a mers ieri pe un deal din Saschiz, județul Mureș, unde micii producători l-au așteptat cu mese întinse, pline de bucate tradiționale specifice zonei. Prințul a trecut pe la fiecare masă, gustând din cârnați, slănină afumată, pâine de casă și brânzeturi de toate felurile, ca brânza frământată cu piper și cu chimen ori caș de oaie sau de capră, conform Mediafax. Prințul a gustat miere, produse făcute din rabarber și a primit în dar un borcan din gem de rabarber. A mers mai departe și a băut palincă și vin roșu, după care s-a oprit și în fața unui ceaun, gustând și aici mămăligă cu pastramă și cârnați afumați pe grătar. Și, cum îi stă bine unui prinț, Charles s-a arătat interesat de starea materială a oamenilor și de activitățile lor zilnice. Oamenii i-au povestit acestuia câte animale au, de câte ori pe zi le mulg, cine și cum are grijă de ele și s-au plâns că prețul brânzeturilor este în scădere, iar pe animale "le răresc din când în când lupii".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















