Ministrul interimar de Externe a susținut, într-o declarație pentru Mediafax, că dialogul cu autoritățile de la Chișinău și o eventuală întålnire cu omologul său în octombrie sunt prioritare, alături de teme precum protecția consulară și organizarea alegerilor prezidențiale în străinătate. „Pot să vă spun prioritățile pe care mă voi concentra sunt clare. În primul rånd, în ceea ce privește relația cu Republica Moldova, mă voi ocupa îndeaproape de reluarea dialogului cu autoritățile de la Chișinău“, a explicat Predoiu. „În al doilea rånd, în ceea ce privește dosarul european, MAE va face în continuare toate eforturile necesare pentru obținerea unui post de comisar european cu un portofoliu consistent pentru Romånia. Vom urmări evoluțiile legate de Tratatul de la Lisabona, pentru a asigura promovarea intereselor Romåniei“, a explicat el.
De asemenea, printre prioritățile lui Predoiu figurează „organizarea alegerilor prezidențiale în străinătate într-un mod care să asigure pe deplin exercitarea dreptului la vot pentru cetățenii romåni de peste graniță“, dar și „deservirea promptă a cetățenilor romåni din străinătate“.
„Mă voi implica personal pentru a mă asigura de buna desfășurare a serviciului consular în perioada următoare. Voi avea miercuri o întålnire cu colegii de la Direcția Generală pentru Afaceri Consulare. Pot să asigur că proiectul de reformă în domeniul afacerilor consulare va continua“, a explicat Predoiu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















