Home Actualitate Procurorii bănuiesc că anumiți miniștri sunt culpabili pentru gestionarea crizei din Apuseni

Procurorii bănuiesc că anumiți miniștri sunt culpabili pentru gestionarea crizei din Apuseni

DISTRIBUIŢI

Procurorul general al Curții de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat, marți, la Sibiu, că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există "suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru".
Procurorul general al Curții de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a fost întrebat, marți, într-o conferință de presă susținută la Sibiu, despre ancheta în cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni, spunând că "există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de militari", fapt care ar atrage competența procurorului militar.
"Există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de militari și care ar atrage competența procurorului militar. De asemenea, există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză din instituțiile centrale ale statului/ Acele celule de criză au fost coordonate de persoane care au calitatea de ministru și în final se va da o soluție cu referire la toate aceste persoane", a declarat Lazăr.
El a spus că astfel s-a pus problema dacă este atrasă competența Parchetului Curții Militare de Apel sau competența secției militare a Parchetului ICCJ.
"În final va trebui să se dea o soluție, să se cenzureze conduitele persoanelor care au avut atribuții în acest domeniu și să se clarifice dacă ele au fost conforme cu procedurile care au fost ridicate și depuse la dosar sau au acționat cu întârziere și atunci ar exista o anumită culpabilitate pentru anumite persoane", a spus el.
El a menționat că sunt câteva categorii de persoane care au fost audiate și care reprezintă personalul ISU, Jandarmeriei, personalul silvic, localnicii, pădurarii care au participat la căutări și victimele.
"În continuare urmează o altă fază a anchetei în care vor fi audiate persoanele care au avut atribuții de serviciu pentru a pregăti avionul de zbor, Romatsa, apoi persoanele care au coordonat în cadrul celulelor din instituțiile centrale", a mai spus Lazăr.
Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni vor fi continuate de procurorii militari din PICCJ, după ce Parchetul Curții de Apel Alba Iulia și-a declinat competența din cauză că trebuie audiate persoane din instituții centrale ale statului cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, a anunțat, marți, Parchetul instanței supreme.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), în urma probelor strânse de anchetatori a rezultat că se impune audierea unor persoane din cadrul unor instituții centrale ale statului, cu atribuții în gestionarea situației de urgență generate de producerea unui accident de aviație civilă. Având în vedere calitatea acestor persoane, competența îi revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția parchetelor militare, explică sursa citată.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au încheiat o primă etapă a cercetărilor în cauza privind accidentul aviatic din Munții Apuseni. Până acum, susțin reprezentanții PICCJ, a fost făcută cercetarea locului producerii accidentului și au fost ridicate mijloace materiale de probă. De asemenea, au fost audiate persoanele vătămate în accident, persoanele care au participat, în diferite calități, la operațiunile de salvare, dar și medici de urgență.
Până în acest moment, procurorii au dispus și efectuarea unor rapoarte medico-legale, fiind solicitate și depuse documentele relevante de la instituțiile în cauză.
"Mijloacele materiale de probă ridicate de la locul producerii accidentului (aparatul GPS și stația ELT) au fost predate investigatorilor CIAS, urmând a fi trimise spre examinare la un laborator de specialitate", mai informează PICCJ.
În urma accidentului aviatic produs în 20 ianuarie în Munții Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița dintre județele Cluj și Alba, și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion. În accident au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la București la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore și la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici.
Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.
Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi și traumatisme, au fost internate la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Cluj-Napoca. În 21 ianuarie, medicul Radu Zamfir a fost externat de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie.
Ulterior, medicul a susținut o conferință de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viață, după ce aeronava a intrat în ceață, a pierdut înălțime și a pierdut un motor. În urmă cu o săptămână, medicul Zamfir și-a reluat activitatea.
În urma accidentului aviatic, secretarul de stat din Ministerul de Interne Constantin Chiper a fost demis, în timp ce directorul general și directorul de operațiuni ai ROMATSA au demisionat. De asemenea, Ion Burlui a demisionat de la conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Tot în urma accidentului aviatic a demisionat din funcție și fostul ministru liberal de Interne Radu Stroe, care declara că la MAI nu s-a organizat celulă de criză și că regretă că tragedia a avut loc în mandatul său.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.