Home Actualitate Procurorul Alexandru Kiss a fost condamnat la închisoare cu executare

Procurorul Alexandru Kiss a fost condamnat la închisoare cu executare

DISTRIBUIŢI

Fostul șef al Secției de Urmărire Penală din Parchetul Tribunalului Covasna, Alexandru Kiss, a fost condamnat, ieri, de ÎCCJ, la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și la interzicerea unor drepturi pe o perioadă de patru ani, printre care exercitarea funcției de magistrat. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, joi, recursurile formulate de fostul magistrat, dar și de Direcția Națională Anticorupție, apreciind că sentința Curții de Apel Brașov, instanța de fond în acest caz, este una corectă. Alexandru Kiss a fost condamnat, în 10 februarie, la trei ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, și la interzicerea unor drepturi pe o perioadă de patru ani, cum ar fi exercitarea funcției de magistrat. Potrivit rechizitoriului, în 9 decembrie 2009 și 15 decembrie 2009, în calitate de procuror-șef al Secției urmărire penală din cadrul Parchetului Tribunalului Covasna, Kiss ar fi pretins unui denunțător suma de 4.000 lei (în două tranșe) pentru ca în schimb să-i restituie o serie de obiecte reprezentånd probe materiale într-un dosar instrumentat de procuror.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.