Programul -Fermierul- nu e de nasul taranului roman

In vara anului 2005, Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a lansat cu surle si trambite Programul -Fermierul-. Scopul programului: acordarea de credite de cofinantare (50% din valoarea proiectului) cu dobanda anuala de 5%, pentru proiecte SAPARD sau pentru dezvoltarea unei afaceri in mediul rural. Atrasi de dobanda, multi tarani au dorit sa acceseze astfel de credite pentru a-si consolida afacerile sau pentru a demara una noua. Numai ca eficienta, transparenta si simplificarea birocratiei – criterii care ar fi trebuit sa stea la baza proiectului – lipsesc cu desavarsire, astfel ca lucrurile au luat o alta intorsatura, specifica administratiei -de Dambovita-.

Conform Pasului 2 din Ghidul -Programul fermierul pe intelesul tuturor- responsabilitatea asistarii unui potential beneficiar de credit si ghidarea lui pe drumul sinuos al intocmirii documentatiei revine specialistilor Oficiilor Judetene de Consultanta Agricola care, impreuna cu specialistii Directiilor Agricole pentru Dezvoltare Rurala, au facut cursuri finantate din fonduri PHARE pentru a-si insusi procedura ce trebuie urmata in indrumarea potentialilor beneficiari de credite. Desi procedura de asistenta si consultanta este batuta in cuie si trebuie pusa gratuit la dispozitie, in fiecare regiune -specialistii- Ministerului Agriculturii au actionat cum i-a taiat capul. Spre exemplu, specialistii OJCA Constanta au perceput comision pentru intocmirea proiectelor a caror valoare depaseste 10.000 euro. In alte judete, colaborarea potential beneficiar de program – expert a fost atat de slaba, incat oamenii se plang ca daca ar fi stat la mana expertilor lui Flutur ar fi pierdut finantarea. Unul dintre motive ar fi si acela ca pana acum Birourile Unice de Avizare la nivel de judet, special anuntate de Flutur pentru aceasta operatiune (n.r. – urmau sa fie create prin restrangerea specialistilor DADR, OJCA, BRIPS si DSV special desemnati pentru acordarea avizelor) lipsesc cu desavarsire, astfel ca persoanele care vor sa acceseze credite bat drumurile zile intregi pe la usile institutiilor implicate. Date oficiale arata ca din cauza birocratiei si a necunoasterii procedurilor, in prima faza de derulare a Programului Fermierul (incepand cu ianurie 2006) din 5.471 de cereri, doar 29 au fost aprobate.

Bancile incarca nota de plata

Cand vine vorba de obtinerea unui credit, problema taranului roman este garantarea acestuia. Programul -Fermierul- a fost gandit ca un program de finantare in care -gajul- trebuia sa-l constituie fie bunul achizitionat (pentru achizitii de utilaje agricole), fie investitia realizata. Desi conditiile in care trebuiau acordate creditele erau clare (-fara gajuri-), parte din bancile implicate in program (CEC si Banca Carpatica) au cerut gajuri, la inceput sau in momentul in care s-au aprobat proiectele. CEC a cerut chiar gajuri mai mari decat pentru un imprumut comercial regulat. Pentru un astfel de proiect, pe langa utilajele achizitionate cu banii imprumutati, anumiti beneficiari a trebuit sa garanteze si cu un imobil de valoarea imprumutului. Mai mult, anumite banci care s-au ocupat de contractarea creditelor din banii pusi la dispozitie de MAPDR au ingreunat nota de plata, percepand anumite cheltuieli direct proportionale cu valoarea imprumutului. Spre exemplu, Banca Carpatica a perceput un avans de 1% din valoarea creditului pentru eliberarea scrisorii de confort, necesara la depunerea proiectului la SAPARD. Astfel, cu exceptia dobanzii (de 5%), creditele acordate prin -Fermierul- au devenit pentru taranul de rand la fel de inaccesibile ca oricare credit comercial.

Jonglerii cu bani publici

Desi e vorba de bani publici, una din problemele derularii programului este transparenta, implicit publicarea listei cu beneficiarii de credite. Bancile care au derulat cofinantarile nu au vrut sa faca cunoscute numele beneficiarilor pe motiv de -confidentialitate- – pretext neinspirat atata vreme cat vorbim de bani publici. Unul dintre motivele pentru care lumea nu vorbeste: unele finantari depasesc plafonul maxim admis conform procedurilor si conditiilor de finantare. Spre exemplu, plafonul maxim de cofinantare la masura 3.1. a fost initial de 150.000 – 250.000 euro, dar in martie 2006 a fost majorat la 700.000 euro. Cu toate acestea, exista companii ale caror proiecte eligibile au o valoare de 4.000.000 euro. Este cazul Carmes Alba SRL (jud. Alba) – 4.000.000 euro, C&C Company SRL (jud. Botosani) – 3.995.170 euro sau Pescado Grup SRL (jud. Bacau) – 3.999.890 euro. Din acest motiv, sumele alocate in fiecare dintre cele trei etape de acordare a fondurilor s-au epuizat inainte de a fi -mirositi – de un taran ce si-ar fi dorit sa devina… fermier european. O alta anomalie in derularea -Fermierul- a fost aceea a acordarii de credite catre SA-uri (n.r. – exceptate in lista finantarilor la masura 1.1). Desi regulamentul impune clar tipul societatilor admise la creditare, gasim deruland cofinantari -Fermierul- si SA-uri. Exemplu? Avis 3000 SA (jud. Hunedoara) – 3.995.000 euro. Si lista ar putea continua… Concluzia: desi programul -Fermierul- se adresa in primul rand taranilor si avea ca principal scop transformarea agriculturii de subzistenta in una de tip european, gestionarii programului au facut ca banii alocati sa ajunga tot in conturile descurcaretilor tranzitiei. Silviu Molnar