Patronul firmei de transport implicate în tragicul accident din Muntenegru nu va plăti amenda în valoare de 36.000 de lei, stabilită de reprezentanții Inspectoratul Național pentru Control în Transportul Rutier, după ce autocarul societății s-a răsturnat într-o râpă din munți. În urma accidentului din 23 iunie și-au pierdut viața 18 persoane, printre care și șoferul autocarului, iar alte 29 au fost rănite. ?ê?£tefan Grigore a câștigat recent procesul intentat INCT, instituție subordonată Ministerului Transportului, magistrații Judecătoriei Sectorului 2 anulând procesul verbal de sancționare întocmit la finalul unui control desfășurat la Gregory Tour. Administratorul Societății, ?ê?£tefan Grigore, a ieșit victorios din lupta cu inspectoratul, invocând o serie de chichițe avocățești pentru a scăpa de plata sancțiunii, fără să amintească nimic despre tragedia în care au murit 18 persoane, iar alte 29 au fost grav rănite. Instituția de stat poate contesta decizia Judecătoriei în termen de o lună.
Magistrații Judecătoriei Sectorului 2 i-au dat dreptate lui ?ê?£tefan Grigore, patronul de la Gregory Tour, care a fost exonerat de plata sancțiunii. El va fi obligat la plata acesteia numai dacă va pierde procesul la Tribunalul București. ”Admite plângerea formulată de către petenta SC Gregory Tour SRL, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR). Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției seria…nr…Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Judecătoria Sectorului 2” se arată în dispozitivul hotărârii emise de Judecătoria Sectorului 2.
Potrivit procesului-verbal întocmit de inspectorul Kritikos Adrian, la controlul derulat la SC Gregory Tour pe 24 iunie, la o zi după tragedie, au fost descoperite o serie de nereguli de ordin administrativ. Astfel, firma a fost sancționată cu dublul amenzii maxime, în contextul tragediei din Muntenegru. "Chiar eu i-am scris procesul verbal de amendă, pe care mărturisesc că l-am completat cu satisfacție", a declarat atunci, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, Adrian Kritikos.
Așa cum se arată în documentul de sancționare, reprezentanții Gregory Tour nu au respectat prevederile legale cu privire la transporturile de persoane, și anume nu au notificat în scris, la Autoritatea Rutieră Română, schimbarea sediului firmei, nu au depus copii după licențe, nu au prezentat cazierul judiciar pentru întreprindere, contractele pentru întreținerea tehnică a autovehiculelor și contractele de muncă, avizele medicale și psihologice pentru șoferi, printre care și conducătorul auto decedat în tragicul accident, George Ciobanu. Mai mult, a mai stabilit inspectorul, Gregory Tour nu a pus la dispoziția organelor de control diagramele tahograf( aparatul care monitorizează timpul de condus al șoferilor, n.r.) și ”nu au respectat Acordul Interbus referitor la deținerea documentului de control aflat în exploatare și carnetele Interbus ”
S-a legat de prenumele inspectorului
?ê?£tefan Grigore a contestat în luna iulie procesul verbal de sancționare prin care firma a fost sancționată cu o amendă de 36.000 de lei, pentru mai multe nereguli în activitate. Potrivit cererii de chemare în judecată, reprezentanții firmei care i-a dus la moarte pe turiștii români în Muntenegru au cerut judecătorilor să desființeze procesul verbal de sancționare ca nelegal și abuziv întocmit, sau în cazul în care constată că a fost corect întocmit, să înlocuiască amenda cu un avertisment.
În cerere, ?ê?£tefan Grigore a adus mai multe argumente pentru anularea procesului verbal de sancționare, începând cu faptul că acesta nu este semnat de inspector, al cărui prenume, Cătălin, nu ar fi corect. ”Am aflat din presă că se numește Adrian Kritikos” a scris patronul de la Gregory Tour. ”Controlul a fost făcut într-o zi nelucrătoare, fără a anunța în prealabil, astfel încât personalul de la birou nu a fost în măsură să prezinte documentele solicitate. Mai mult, la solicitările angajatului de a acorda un termen pentru prezentarea documentelor, agentul constatator a refuzat” se arată în contestația depusă la Judecătorie. Reprezentanții societății de turism susțin că nu aveau obligația legală să depună copii după licențe, atât timp cât acestea existau, iar lipsa cazierului judiciar nu este o contravenție. ?ê?£tefan Grigore a anexat la dosarul instanței și contractele de întreținere tehnică ale autocarelor, contractele de muncă și evaluările medicale ale șoferilor. În final, administratorul firmei a atacat și alte aspecte care țin de forma procesului verbal, precum că acesta ”nu a fost semnat de contravenient , iar subscrisei nu i s-a adus la cunoștință că poate formula obiecțiuni”, iar în aceste condiții, trebuia semnat de un martor-asistent. Inspectorul Kritikos Adrian a reținut însă altceva. ”Contravenientul refuză să semneze procesul-verbal și nu solicită înscrierea obiecțiunilor sale…Persoanele aflate de față au refuzat să își asume calitatea de martor”.
Un autocar al firmei Gregory Tour, în care se aflau turiști români, s-a răsturnat, pe 23 iunie, într-o prăpastie din Muntenegru. Răniții au fost aduși în România pe 25 iunie, cu două aeronave militare, și internați la spitalele Universitar, Floreasca, Elias și Bagdasar-Arseni. ?ê?£oferul autocarului, George Ciobanu, un polițist care lucra part-time și ca șofer de autocar, era angajat al unei alte firme, Aly Euroline, din Ilfov, patronată chiar de fiul său. Gregory Tour a solicitat detașarea sa pentru circuitul în Muntenegru, Aly Euroline acceptând detașarea în perioada 22.06-30.06 și predând copii de pe actele privind angajarea lui Ciobanu, inclusiv de pe analizele medicale ale acestuia.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















