Home Actualitate Protectia Consumatorului a amendat SIF Transilvania si Protocolul de Stat

Protectia Consumatorului a amendat SIF Transilvania si Protocolul de Stat

DISTRIBUIŢI


Hotelierii din partea de sud a litoralului romanesc au avut parte la sfarsitul saptamanii trecute de un control inopinat al inspectorilor Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului. Vizate au fost statiunile Neptun, Saturn si Venus, unde mai multe societati au fost luate la bani marunti cu privire la modul in care sunt tratati turistii. Alimente expirate oferite clientilor, camere cu pereti scorojiti, spatii de pregatire a hranei -ornate- cu… cateva cuiburi de pasarele sunt numai cateva din deficientele gasite de inspectori.

Din cauza gravelor abateri constatate, restaurantul Atena din statiunea Saturn, unitate apartinand societatii THR Marea Neagra SA, a primit o sanctiune de 100 milioane lei vechi. Aici a fost descoperita o practica abuziva folosita de agentul economic, prin care se incalcau grav drepturile consumatorului. Bonurile valorice pe care turistul este, practic, obligat prin contract sa le achizitioneze nu puteau fi folosite decat la cumpararea anumitor produse. -Astfel de bonuri sunt universale, drept urmare clientul poate sa achizitioneze cu ele orice: mancare, bauturi alcoolice, tigari etc.-, declara Catalin Teodorescu, seful ANPC. Cu toate acestea, in restaurant, clientii nu puteau cumpara decat mancare. Din verificarile anterioare desfasurate de inspectorii Comandamentului Litoral 2005 reiese ca aceasta practica a mai fost intalnita si, totodata, sanctionata la alte unitati apartinand THR Marea Neagra SA. Trebuie precizat ca THR Marea Neagra este societate aflata in portofoliul SIF Transilvania. Inspectorii incearca inca de la inceputul acestui sezon sa stopeze acest fenomen, prin care turistii sunt fortati sa-si plateasca hrana unde adaosul comerciantilor este de 250%, iar pentru restul produselor unde adaosul este mai mic – 100-150% – trebuie sa scoata bani din buzunar. Totodata, in acest sens, nu putine au fost reclamatiile consumatorilor care se plang ca se intorc acasa cu bonurile pe care nu le mai pot folosi in nici un fel.

O alta societate vizitata de ANPC a fost societatea Olimp Estival 2002 SA, controlata de catre Regia Autonoma Administratia Patrimoniului si Protocolului de Stat. Astfel, au fost verificate hotelurile Amfiteatru, Belvedere si Panoramic din statiunea Olimp. La hotelul Amfiteatru au fost gasite camere cu tavanul exfoliat, cada si oglinzile ciobite, pereti sparti, lenjerii murdare si infiltratii de apa la baie. Belvedere si Panoramic isi asteptau turistii in aceleasi conditii deplorabile, motiv pentru care agentul a fost sanctionat cu 30 milioane de lei. In plus, s-a dispus inchiderea temporara a activitatii de cazare la 88 de camere.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.