Cei aproximativ o mie de primari PD-L din toată țara ar putea protesta în fața Guvernului, la fel ca sindicaliștii, nemulțumiți de faptul că orașele sau comunele pe care le conduc au primit fie foarte puțini bani de la buget, fie deloc.
Inițiativa aparține vicepreședintelui PD-L, deputatul Ioan Oltean, care a declarat că va cere, luni, acordul Biroului Permanent Național al PD-L pentru o astfel de manifestație.
" Toți cei aproape o mie de primari se vor deplasa la Guvern să ne explice de ce ei nu sunt beneficiari ai banului public, de ce sunt marginalizați și evitați în această acțiune de susținere financiară, fiindcă plătitori de taxe sunt și locuitorii celor circa o mie de comune. Probabil îi vom înmâna premierului o petiție semnată de toți primarii prin care îi vom cere să explice de ce în aceste localități nu au ajuns bani publici", a declarat Ioan Oltean.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















