Peste trei mii de taximetrişti au protestat ieri în Capitală blocând principalele artere ale oraşului, nemultumiţi de noua lege a transportului public local, care, prin introducerea licitaţiilor, limitează accesul operatorilor independenţi şi a firmelor de taxi pe piaţă. Taximetriştii doresc ca autorizaţiile de transport să fie acordate în continuare de către municipalitate. Noua lege a transportului public local stipulează că autorizaţiile se vor da în funcţie de un punctaj (care se calculează după dotări şi vechimea maşinilor), iar operatorii de taxi ar trebui să plătească 300-400 euro pentru acestea. Mai mult, având în vedere faptul că legea prevede ca transportul de persoane în regim de taxi să se facă numai prin licitaţie, urmată de distribuirea unui contract de gestiune delegată, taximetriştii se tem că vor rămâne fără serviciu iar mulţi dintre ei şi-au cumpărat maşinile cu credite de la bănci. Concomitent, au avut loc marşuri ale taximetriştilor în majoritatea oraşelor reşedinţă de judeţ. Sindicaliştii ameninţă că în maximum o lună, vor organiza un miting de protest în Capitală, la care vor participa între 20.000 şi 30.000 de taximetrişti din toată ţara.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















